fbpx
 
Premierul Marii Britaniei, Theresa May a participat la tradițională ședință în Parlamentul britanic în care șeful executivului se prezintă periodic pentru a răspunde întrebărilor opoziției.

 

Parlamentarul Peter Bone, un cunoscut suporter al ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a adresat o întrebare premierului, menționând și faptul că împlinește 64 de ani cu această ocazie.

 

Theresa May a răspuns atunci în glumă că spera că "domnul Bone își va sărbători ziua de naștere într-un mod adecvat", potrivit politicalscrapbook.net.

 

Afirmația acestaia a stârnit rumoarea în Parlament și niște grimase sinistre atât din partea Theresei May, cât și din partea Peter Bone, iar numeroase persoane au comentat ulterior că premierul britanic a făcut o glumă cu tentă sexuală nepotrivită.

 

(Sursa: b1.ro)


Dacian Cioloș este cotat cu mari șanse să rămână premier și după alegerile parlamentare din luna decembrie deoarece PSD nu a lansat numele niciunui politician pe care l-ar susține la conducerea Guvernului. Totuși, social-democrații au resurse putând surprinde cu o listă de posibili premieri care pot concura cu imaginea de tehnocrat pe care și-a construit-o premierul tehnocrat.

 

Atât timp cât partidele au ajuns la un numitor comun, și anume acela că vom avea un guvern politic, PSD va fi nevoit să ofere o șansă politicienilor din noua generație, cu o imagine curată și cu rezultate remarcabile în anumite domenii.

 

O propunere viabilă a celor din PSD poate fi Sorin Moisă (foto), politician cu legături mari cu Iașul și o imagine foarte bună la nivel european. În 2013 a câștigat mandatul de europarlamentar, din partea PSD, iar în prezent este unul dintre cei mai influenți parlamentari europeni. Un detaliu interesant este acela că Moisă a ocupat funcția de director adjunct al Cabinetului Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș. Până în 2016, europarlamentarul a fost un raportor din umbră pentru tratatul de liber schimb Canada-UE, transmite hotnews.ro.

 

 

Moisă are șanse foarte mari să concureze de la egal la egal cu imaginea lui Dacian Cioloș  și poate fi o variantă agreată de opinia publică, mai ales că electoratul își dorește un politician din noua generație, care să aibă o viziune pro-Europa.

 

Alte variante de premier PSD sunt: Mihai Fifor, senator și Președinte al Consiliului Național al PSD; Vasile Dîncu care a anunțat recent că ar putea să se întoarcă la catedră după alegerile parlamentare, însă rămâne în cărți pentru funcția de șef al Guvernului; Vasile Pușcaș, fost ministru al Integrării europene și negociator-șef al României cu Uniunea Europeană; dar și Florin Georgescu, prim-viceguvernator BNR.

 

În cărți mai poate fi și Vasile Iuga, fostul CEO PricewaterhouseCoopers România şi managing partner al Pricewaterhouse Coopers pentru regiunea Europa de Sud-Est, unul dintre cei mai admirați CEO din România cu rezultate remarcabile în consultanță.

 

(Sursa: psnews.ro)


Primul președinte al Slovaciei independente, Michal Kovac, care a luptat împotriva autoritarismului premierului Vladimir Meciar, a murit miercuri din cauza unei insuficiențe cardiace la vârsta de 86 de ani, a anunțat familia sa, potrivit agenției TASR, citată de AFP.

 

În fruntea statului între 1993 (anul divizării pașnice a Cehoslovaciei) și 1998, acest fost bancher ales de Parlament a fost un critic sever al lui Vladimir Meciar, primul șef al guvernului de la Bratislava, ale cărui tendințe autoritare au izolat țara în arena internațională.

 

Conflictul în cauză a fost reamintit de actualul președinte, Andrej Kiska, în mesajul său pe Facebook ca reacție la decesul predecesorului său.

 

„Michal Kovac a fost președinte într-o perioadă dificilă (...), atunci când a avut loc o confruntare nemiloasă și brutală având ca miză natura și viitorul Republicii Slovace pe harta Europei și a lumii", a scris Andrej Kiska. „Este regretabil (...) că nu a putut trăi destul timp pentru a vedea tribunalul judecând răpirea fiului său", a adăugat președintele.

 

Răpirea lui Michal Kovac junior a fost atribuită premierului Vladimir Meciar de către presa națională și străină. Mass-media a văzut o tentativă de a-l intimida pe șeful statului.

 

Tânărul a fost răpit în Austria în 1995. Încătușat, cu ochii legați, el a fost forțat să bea o sticlă de whisky și supus unor șocuri electrice, înainte de a fi abandonat în mașina sa. Ulterior, Vladimir Meciar a blocat ancheta asupra acestei afaceri, atribuită de un tribunal austriac "autorităților slovace".

 

În 1996, Michal Kovac a refuzat să semneze o lege „împotriva subminării ordinii de stat" care ar fi redus libertatea de expresie.

 

„Știam bine că poziția mea putea fi amenințată, dar în același timp am crezut că democrația era atacată, deci am încercat să îmi găsesc curajul de a risca respingerea", a declarat Michal Kovac în 1999, când a candidat, fără succes, pentru al doilea mandat.

 

În anii care au urmat, el a trăit retras din viața publică. Bolnav de Parkinson, Michal Kovac a fost internat în spital în mai multe rânduri în ultimele săptămâni.

 

(Sursa: realitatea.net)


Un sondaj comandat de PNL îl indică pe Victor Ponta ca fiind puțin mai popular decât Dacian Cioloș ca viitor prim-ministru. Rezultatele politice indică însă un echilibru mult mai mare decât era anunțat anterior: PSD - 38 %, PNL 30 %, potrivit unui sondaj realizat de Agenția de Rating Politic la comanda PNL, citat de Agerpres. Victor Ponta îi ia fața cu un procent actualului premier.

 

Conform datelor cercetării, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare,  românii ar vota

PSD, 38%

PNL, 30%

USR, 9%

ALDE, 5,5%

UDMR 5%

PMP 4%

 

La întrebarea cu răspuns liber "Cine ați dori să fie primul ministru al României după alegerile parlamentare din decembrie?", cel mai mare procent l-a întrunit

Victor Ponta — 23%,

Dacian Cioloș — 22%,

Călin Popescu-Tăriceanu — 6%.

 

Cei mai mulți subiecți — 33% — nu au dorit să răspundă la această întrebare sau au răspuns că nu știu.

 

Totuși, 44,5% din cei intervievați au indicat faptul că guvernul tehnocrat este o soluție bună pentru România, față de doar 43,% care consideră că reprezintă o soluție proastă.

 

Potrivit analizei sociologice, PNL este susținătorul principal al Guvernului Cioloș, 57% dintre subiecții chestionați exprimând o astfel de opinie, față de doar 9,5% care apreciază că PSD joacă acest rol.

 

Pe de altă parte, 65% dintre repondenți apreciază că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită și doar 28% susțin contrariul.

 

În ceea ce privește încrederea în instituții, Armata se află primul loc, cu o cotă de 91%, urmată de biserică, UE și NATO, fiecare cu o cotă de 71%, Poliție și BNR — ambele cu 71%, DNA — 63%. Pe listă mai sunt alte șapte instituții cu cote diferite de încredere, ultimele două fiind Parlamentul — 31,5% și partidele politice — 26%.

 

Sondajul a fost realizat telefonic, în perioada 17 — 24 septembrie 2016, pe baza a 1.170 interviuri la nivelul populației adulte a României. Marja de eroare este de plus/minus 2,9%, la un nivel de încredere de 95%.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Fostul premier Victor Ponta spune că președintele Klaus Iohannis îl plagiază pe fostul președinte Traian Băsescu.

 

„Eu l-am mai auzit pe Băsescu spunând chestia asta. De o mie de ori a zis că nu mă desemnează prim-ministru și m-a desemnat cred că de trei ori. Câți bani am dat pe ce zicea Băsescu tot atâția bani dau și pe Iohannis. Vorbind de un lucru serios, eu știu că toți trebuie să ne supunem regulilor din Constituție, deci din legi. Dacă dl. Iohannis are vreun articol din Constituție sau vreo lege care spune că trebuie să desemneze portarul de la Sibiu sau doamna care i-a falsificat actele pentru casă, să o facă”, a spus Victor Ponta.

 

Fostul premier a spus că președintele trebuie să respecte Constituția și legile „ca și noi”.

 

„Neamțul, care e altfel decât Băsescu, îl plagiază pe Băsescu. Nu poate să vină cu altă idee? Doar îl plagiază pe Băsescu cu aceleași jonglerii”, a adăugat el.

 

Victor Ponta a mai spus că „domnul Iohannis a învățat de la Băsescu să le facă dosare penale la adversari. Și aici îl plagiază. Acum lui dl. Băsescu îi pare rău, i-a venit și lui rândul. În 2019 o să-i pară rău și lui Iohannis”.

 

Reacția acestuia a venit după anunțul lui Klaus Iohannis de astăzi. Președintele a anunțat că nu va desemna un prim-ministru urmărit sau condamnat penal „indiferent de ce vor propune partidele politice”.

 

(Sursa: digi24.ro)


Președintele Klaus Iohannis a adăugat că decizia lui este de neclintit „indiferent de ce vor propune partidele politice”. De asemenea, șeful statului a precizat că va nominaliza o persoană competentă, care va putea să întrunească majoritatea în Parlament.

 

„Cu siguranță voi desemna o persoană ținând cont de prerogativele constituționale ale președintelui. Asta înseamnă că nominalizez o persoană care, după părerea mea întrunește o majoritate în Parlament și e competentă să conducă Guvernul, ar fi absurd să desemnez pe cineva care nu întrunește o majoritate, nu sunt adeptul acestor jocuri politice, nu am de gând să desemnez pe cineva care pe urmă pică în Parlament. Criteriile de integritate sunt evidente, nu voi desemna o persoană care e urmarită penal sau condamnată penal, sau are probleme de integritate, eu am spus de mult că clasa politică trebuie să se resemneze, trebuie să avem politicieni curați și acesta va fi criteriu eliminant, indiferent de la cine vine propunerea, eu nu voi desemna o persoană urmărită penal sau condamnată”, a spus Klaus Iohannis.

 

Precizările președintelui vin în contextul în care, anterior, au existat declarații ALDE și PSD care solicitau președintelui să nominalizeze premierul propus de PSD și ALDE în cazul în care vor câștiga alegerile, fără să se refere la articolul Constituției care spune că șeful statului este obligat să desemneze un prim-ministru propus doar de partidul care câștigă 50% plus unu din voturi. În celelalte cazuri, președintele poate desemna un premier care poate forma un guvern sprijinit de o majoritate în Parlament.

 

Amintim că Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani cu suspendare în dosarul Referendumul.  Președintele PSD a fost acuzat că a complotat pentru trucarea rezultatului de la referendumul din 2012. Dragnea s-a retras din guvern, unde era ministru al dezvoltării regionale, în urma condamnării, dar a rămas președinte PSD.

 

De asemenea, Partidul România Unită (PRU) a prezentat o formulă de Guvern în care premier al fi Victor Ponta. Fostul premier Victor Ponta este urmărit penal în dosarul Turceni-Rovinari și în cel în care este acuzat că i-a promis lui Sebastian Ghiță loc de deputat în schimbul plății unei vizite a lui Tony Blair în campania PSD, de 200.000 euro.

 

(Sursa: digi24.ro)


Dacian Cioloş a devenit premier în urma tragicului eveniment de la „Colectiv”. Sătui de incompetenţa criminală a politicienilor, atunci au ieşit oameni în stradă care au cerut guvern tehnocrat, doar că numărul acestora era infim în raport cu imensa masă obşnuită să voteze în funcţie de culoarea lighenelor. Până la urmă, unul dintre efectele democraţiei este dictatura celor mulţi asupra celor puţini. De data aceasta, independent de voinţa cuiva, s-a creat contextul ca cei puţini să-şi impună voinţa. De aceea, Dacian Cioloş este un câştig nemeritat.

 

Alegătorii au avut aşteptări mari de la Iohannis, dar au primit puţin. Cioloş oferă mai mult decât aşteptările iniţiale. Atunci când a fost desemnat premier, mi-i şi imaginam pe Dragnea, Oprea, Gorghiu sau Blaga rânjindu-şi în barbă: „Vreţi tehnocraţi? Vă punem tehnocraţi şi-o să avem grijă să le sabotăm deciziile în Parlament, să pară incompetenţi, ca nimeni să nu mai vreo vreodată aşa ceva”.

 

Forţat să-i ia în echipă pe Dâncu şi Tobă, ambii susţinuţi de PSD, Dacian Cioloş a fost nevoit de la început să meargă de-a dreptul pe un câmp minat. La început a şovăit, cum a fost cazul capcanei în care a încercat să-l atragă toxica Antena 3 atunci când s-a pus problema evacuării spaţiului de către ANAF. Ulterior, Dacian Cioloş şi-a dezvoltat capacitatea de a intui unde sunt gropile cu mine şi a reuşit să le evite.

 

Posesor de decenţă, tehnocratul s-a axat pe măsuri de bun-simţ. A simplificat mai întâi câteva dintre procedurile birocratice care atinseseră cote alarmante de impertinenţă. A pus ştuţ la conducta prin care se risipeau fonduri uriaşe pentru sisteme informatice ineficiente făcute de firmele lui Ghiţă şi alţii. S-a opus nepopular majorărilor salariale propuse fără discernământ de partide înainte de alegerile din vară, dar şi ulterior, atunci când magistraţii au sărit calul cerând salarii mărite cu 22%.

 

Cu riscul de a-şi ridica pe mulţi în cap, Guvernul Cioloş a întârziat absorbţia de fonduri europene luând la puricat procedurile stabilite de Guvernul Ponta. Decât ceasuri şi stick-uri de milioane de euro, aşa cum voia să cumpere pesedistul Marius Dobre demis de Cioloş din funcţia de secretar de stat, mai bine destinaţii care să aducă plus valoare cu bani europeni. Exemple de cheltuieli inepte ale fondurilor UE pot fi găsite în toată ţara, de la monitorizarea copulaţiei la vipere la care, pe bani la care voi nici nu visaţi, s-a specializat deputatul PNL Marius Alexe  şi până la sălile de sport în sate de bătrâni ale nevinovatei Elena Udrea.

 

Mai nou, tehnocratul premier îşi doreşte directori de şcoală de profesie. Va fi primul examen în urma căruia profesorii interesaţi pot dobândi funcţia de director pe bază de competenţe şi fără sprijin politic. Cred că este un lucru grozav pentru învăţământul românesc ca, atunci când va fi sunat de inspectorul judeţean numit politic, directorul de şcoală să poată să spună „NU” având atuul de a nu fi la cheremul unui partid.

 

Celor orbiţi încă de galbenul sticlelor de ulei, care încă mai cred că Ponta a pus ţara pe o direcţie bună le-aş spune doar atât: „cel mai cinstit guvern din România”, cum şi-a numit Ponta echipa, a avut 13 miniştri urmăriţi penal pentru fapte asimilate corupţiei şi unul incompatibil. Guvernul Cioloş are un singur urmărit penal, Petre Tobă, acesta fiind impus în echipa premierului de PSD. Până acum, bugetul de stat era delapidat centralizat, de capii din ministere, şi descentralizat, de pleiada de primari şi directoraşi numiţi politic în teritoriu. Acum, robinetul la nivelul ministerelor a fost strâns. Poate că şi aceasta a contat la spectaculoasa creştere economică a României condusă de tehnocraţi.

 

În esenţă, Guvernul Cioloş nu a produs schimbări structurale în sistem. Nici nu avea cum. Într-un an, abia ai timp să înveţi unde sunt uşile din clădirea unui minister. Schimbări profunde au nevoie de sprijin politic, ceea ce tehnocraţii nu au. Meritul lor este acela că au pornit revoluţia bunului-simţ, pe care Crin Antonescu a clamat-o mincinos cu câţiva ani înainte. Sper ca alegerile parlamentare să n-o înnăbuşească.

 


Şeful Corpului de Control al premierului, Valentin Mircea, va părăsi funcţia guvernamentală începând cu data de 1 octombrie. Acesta a stârnit numeroase controverse în ultimele zile după ce a criticat reacţia instituţiilor statului în urma cutremurului de sâmbătă. Ulterior, Valentin  Mircea a decis să blocheze accesul la pagina sa de Facebook.

 

„Vreau să rămân un om normal, un cetățean. Spun ceea ce gândesc și atât. Uneori, mai pătimaș. Probabil că uneori greșesc. Emit aprecieri, nu adevăruri absolute", scria Valentin Mircea pe reţeaua de socializare. Acesta anunţă şi că în curând va reveni în mediul privat.

 

„Concluzia preliminară: instituţiile statului român au note maxime la simpozioane şi umflat muşchii, dar nu vă bazaţi pe ele când va lovi un mare cutremur. Mass-media şi mai ales televiziunile sunt odioase: ore întregi nici măcar nu au oferit vreo informaţie elementară despre cutremur şi nu au liniştit oamenii", a fost postarea controversată făcută de Mircea Valentin care a atras numeroase reacții critice.

 

Demisia a fost depusă înainte de a provoca scandalul privind reacția autorităților în caz de cutremur.

 

(Sursa: b1.ro)


Şeful Cancelariei primului-ministru, Dragoş Tudorache, a fost desemnat de premier pentru funcţia de şef al Internelor.

 

Premierul Cioloş l-a desemnat pe Dragoş Tudorache, actualul şef al cancelariei primului-ministru, pentru postul de ministru al Afacerilor Interne, rămas vacant după demisia lui Petre Tobă.

 

Anunţul a fost făcut de premierul Dacian Cioloş marţi dimineaţă. Propunerea urmează să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis.

 

(Sursa: Epoch Times România)


Pagina 17 din 17

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30