fbpx
 
Președintele Klaus Iohannis ne spune că e nevoie de „o paradigmă radicală, lipsită de echivoc în garantarea integrității și eticii în viața academică” și că „se impune toleranță zero în privința plagiatului”. Dacă era primul care cerea demiterea ministrului Câmpeanu când au apărut în spațiul public dovezi clare ale plagiatului acestuia, atunci poate îl credeam. Dar acum, după furtună, nu este deloc credibil.

Corpul de control al premierului a fost trimis la Ministerul Mediului pentru a verifica modul în care Administraţia Fondului pentru Mediu a blocat conturile de concordat la Blue Air, au precizat, joi, surse guvernamentale.

Elizabeth Truss a câştigat, la 5 septembrie 2022, competiţia internă din Partidul Conservator britanic pentru funcţia de premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia.

Primarii de comune și municipii au participat, luni, la o întâlnire cu premierul Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria. Reprezentanții Asociației Comunelor din România și cei ai Asociației Municipiilor i-au prezentat premierului problemele cu care se confruntă administrațiile locale și i-au cerut bani pentru salarii și facturi, și pensii speciale, relatează Digi24.

Şeful poliţiei naţionale din Japonia, Itaru Nakamura, a anunţat joi că şi-a prezentat demisia după ce a recunoscut că au existat erori în protecţia fostului premier Shinzo Abe, asasinat la 8 iulie în timpul unui miting electoral, potrivit AFP şi Reuters.

Dezbaterea de marți dintre cei doi candidați pentru funcția de viitor prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss și Rishi Sunak, a fost întreruptă după doar 30 de minute, pentru că moderatoarei i s-a făcut rău și a leșinat în studio.

Premierul italian Mario Draghi şi-a prezentat joi demisia sa şi a guvernului său preşedintelui Sergio Mattarella, care i-a cerut să rămână în funcţie cu titlu interimar pentru gestionarea afacerilor curente, a anunţat biroul şefului statului într-un comunicat preluat de agenţiile internaţionale de presă.

Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit în spital, după ce a fost împușcat, vineri, în orașul Nara, în timp ce ținea un discurs în timpul campaniei electorale.

Fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe, a murit, transmite vineri Reuters, care citează postul public nipon NHK.

Fostul premier al Japoniei a fost împușcat în spate în timp ce ținea un discurs în cadrul unui eveniment electoral. Totul a fost surprins de o filmare cu telefonul mobil, dar și de camerele de supraveghere din zonă. Shinzo Abe a murit în urma atacului armat de joi, transmite BBC.

Pagina 3 din 17

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30