fbpx
 
Cea mai mare temere în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este creşterea preţurilor pentru 37,9% dintre români, pe locul al doilea situându-se „atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO” - 30%.

„Care piață unică? De ce primesc românii medicamente noi la doi ani după nemți” – este titlul unei analize a platformei online POLITICO. Analiza arată că, de fapt, nu toți pacienții din Uniunea Europeană sunt egali atunci când vine vorba de tratamentul cu medicamente de ultimă generație. În România, spre exemplu, tratamentele noi ajung mult mai târziu. Comisarul european pentru Sănătate a propus o reformare a pieței farmaceutice – un proces de durată, însă.

Şapte din zece români petrec o zi din concediul anual la cozi la ghişeele statului, iar opt din aceşti zece oameni nu reuşesc să-şi rezolve problema pe care o au din prima, a declarat, miercuri, într-o dezbatere de specialitate, Bogdan Mihai Dumea, secretar de stat în Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID).

Noi percheziţii au fost efectuate în dosarul privind destructurarea unei reţele româno-bulgare de contrabandă cu tutun, informează, vineri, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).

O altă declarație revoltătoare a primarului Mihai Chirica despre românii din Diaspora. În ședinta de Consiliu Local de astăzi, edilul Municipiului Iași i-a acuzat că, „din lipsă de educație”, în loc să stea în țară și să o reconstruiască, au preferat să plece peste hotare. Este a doua oară când Chirica generalizează și îi jignește pe românii care au părăsit România pentru un trai mai bun, mare parte dezgustați inclusiv de ineficiența administrațiilor locale.

Un accident rutier grav a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o autostradă din Austria. Nouă persoane au fost rănite, după ce doi șoferi au pierdut controlul volanului și s-au răsturnat, relatează ziarul Nachrichten.

Cei 47 de români au fost luați de FBI, după ce un video cu bani a fost postat pe internet, scrie Gândul.

Un autocar la bordul căruia se aflau 60 persoane, cetăţeni moldoveni şi români, a luat foc pe autostrada de centură a Vienei - A21 -, în direcţia Vösendorf, relatează presa moldoveană, citată de news.ro.

Aproximativ 2,4% din populaţia Uniunii Europene nu îşi permitea în anul 2022 o conexiune la Internet, ponderea fiind mai mare, de 7,6%, în rândul populaţiei expuse riscului de sărăcie, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Un bărbat din România a fost arestat pe autostrada 40 din Germania, iar al doilea a fost reținut în timp ce călătorea cu un tren regional din Olanda, în urma unor verificări de rutină ale polițiștilor germani.

Pagina 1 din 51

Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31