Acuzații extrem de grave: cum fraudează parlamentarii PSD votul din comisii (VIDEO)
Deputatul USR Cornel Zainea acuză pe contul său de Facebook actualul Guvern de jocuri în favoarea PSD.
Cornel Zainea susține că după ce a consultat în Monitorul Oficial activitatea Comisiei de Mediu pe luna ianuarie din Camera Deputaților a sesizat că Ministrul Mediului, Daniel Constantin, nu a avut niciun vot împotriva unui aviz favorabil, deși în realitate au fost 7 voturi împotriva ministrului.
Deputatul USR Zainea a postat și o filmare din timpul ședinței de vot în care se poate observa cine a votat împotriva Ministrului de Mediu și cine s-a abținut.
Zainea susține că cele 7 voturi împotriva ministrului au fost trecute în Monitorul Oficial ca 7 abțineri de la vot.
„Nimic nu se pierde, totul se transformă în funcție de interesul partidului.
De când PSD-ul ne-a surprins cu lovitura nocturnă împotriva statului de drept, fiecare dintre noi s-a specializat în câte ceva: unii și-au dezvoltat abilitățile de a sta în frig, alții își folosesc imaginația pentru a crea bannere ce fac înconjurul mapamondului, alții organizează forme de rezistență civică.
Eu și colegii mei de la USR începem să ne specializăm în găsirea de bombițe ascunse printre legi.
Una din activitățile de seară/dimineață este citirea Monitorului Oficial.
Ieri seară am trecut în revistă activitatea lunii ianuarie din Comisia de Mediu din Camera Deputaților și am descoperit că domnul ministru Constantin nu a avut nici un vot împotrivă în ședința de validare. Șoc și groază, eu îmi aminteam clar că am votat împotrivă! M-am frecat de 3 ori la ochi și am căutat înregistrarea; nu m-am ramolit eu în cele 2 luni de parlamentarism, cele 7 voturi împotriva ministrului s-au metamorfozat în 7 abțineri.
În curând PSD-ul ne va fura banii direct din cont și se va jura privindu-ne în ochi că noi n-am avut nimic vreodată acolo …”, a scris Cornel Zainea pe contul său de Facebook.
Totodată, Zainea a mai postat și două link-uri în care apare raportul comisiei privind respectivul vot.
Dacă ceea ce deputatul Zainea afirmă este adevărat, situația reprezintă o fraudă și poate fi încadrată la fals în acte publice.
(Sursa: b1.ro)
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Președinta USR, Elena Lasconi, îi reproșează premierului Marcel Ciolacu faptul că nu sprijină persoanele vulnerabile și că îi protejează „doar pe speciali”.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole