Arcadia Spitale si Centre Medicale
Proiect adoptat tacit în Senat: Până la cinci ani de pușcărie pentru introducerea în țară a drogurilor de risc

Proiect adoptat tacit în Senat: Până la cinci ani de pușcărie pentru introducerea în țară a drogurilor de risc

Ultima actualizare: 17 februarie 2025Autor: Vizualizări: 116
Senatul a adoptat tacit un proiect de modificare a Legii 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri care prevede că persoanele care introduc în țară droguri de risc pentru consumul propriu riscă între unul și cinci ani de pușcărie.

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 18 decembrie, a fost citită de președintele interimar al Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de luni a plenului.

Inițiat de un grup de parlamentari PNL, proiectul, care a intrat în circuit parlamentar pe 24 septembrie 2024, prevede că „introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, se pedepsesc cu închisoare de la 1 1a 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi. Dacă faptele prevăzute privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
USLIP Iași: 15.000 – 20.000 de profesori riscă să își piardă locurile de muncă
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Parlamentul, incendiat! Revoltă în Paraguay: președintele Senatului a fost rănit (VIDEO)