Arcadia Spitale si Centre Medicale
Senatul discută introducerea butonului de autoexcludere la jocurile de noroc. Cum ar funcționa sistemul

Senatul discută introducerea butonului de autoexcludere la jocurile de noroc. Cum ar funcționa sistemul

Ultima actualizare: 3 iunie 2025Autor: Vizualizări: 168

Comisia juridică ar putea acorda, marți, raport propunerii legislative a USR prin care Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) este obligat să aibă pe site un buton de autoexcludere pentru cei care vor să își blocheze accesul.

Senatul a aprobat, pe 26 mai, în plen, prelungirea termenului de analiză și vot, de la 45 la 60 de zile, pentru această propunere legislativă, la solicitarea Comisiei juridice a Senatului.

Președintele Comisiei juridice, Ion Rujan, a explicat pe 13 mai că un termen extins de dezbatere va permite o analiză detaliată a proiectului.

„E vorba de două manifestări de voință bazate pe libertatea individuală: o dată solicită autoexcluderea și, apoi, aceeași persoană, în virtutea acelorași libertăți, practic anihilează prin cea de a doua manifestare de voință prima manifestare. Aici e o discuție interesantă pe care o vom face, la o dezbatere, pe data de 10 iunie. (…) O să solicităm prelungirea termenului de la 45 de zile la 60 de zile, pentru a avea timp să analizăm așa cum se cuvine și asta presupune amânarea de astăzi”, a afirmat Rujan la acea dată.

Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, inițiată de un grup de parlamentari de la USR, prevede obligarea ONJN să aibă pe site un buton mare de autoexcludere prin care cei care vor să-și limiteze sau chiar stopeze accesul la jocurile de noroc nu vor mai fi nevoiți să meargă la ghișeu la ONJN, să stea la coadă și să depună cerere scrisă.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Marius BODEA (USR): Risipa de bani publici poate fi oprită. 10 propuneri ale USR pentru ca statul să devină mai eficient

Totodată, proiectul impune ca ONJN să publice în timp real, pe site-ul propriu, numărul de cereri de excludere primite și numărul celor procesate, iar pentru operatori scurtează termenele în care trebuie să transmită ONJN informațiile despre persoanele care solicită autoexcluderea, respectiv persoanele declarate indezirabile.

Pentru a preîntâmpina situațiile în care operatorii nu respectă legea și permit persoanelor autoexcluse să își piardă banii la jocurile de noroc, proiectul USR introduce și obligația returnării sumelor depuse post-autoexcludere, în caz contrar operatorii riscând amenzi de până la 100.000 lei și suspendarea licenței pentru șase luni.

Senatul este prima Cameră sesizată în cazul acestei propuneri legislative.

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Marius BODEA (USR): Risipa de bani publici poate fi oprită. 10 propuneri ale USR pentru ca statul să devină mai eficient
Amtibiotice Iasi

Articole pe subiecte simiare

Alte articole