Arcadia Spitale si Centre Medicale
USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament
309e4f9a45f86093398916576042e6f1

USR îi cere președintelui Iohannis să retrimită Legile Educației în Parlament

Ultima actualizare: 21 iunie 2023Autor: Vizualizări: 38
USR îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legile Educaţiei, pentru a corecta prevederile care „discriminează” între elevi, „baronizează” universităţile şi „protejează plagiatorii”.

Apelul vine în în urma deciziei Curţii Constituţionale de miercuri prin care au fost respinse sesizările de neconstituţionalitate depuse de USR şi Forţa Dreptei la Legile Educaţiei. Cele două formaţiuni reclamau „vicierea” procedurii care a stat la baza adoptării proiectelor de lege, examenul paralel de admitere la liceu, prevederile privind transportul elevilor, precum şi exmatricularea elevilor în timpul învăţământului obligatoriu.
Senatorul USR Ştefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învăţământ, a afirmat că, dacă legile vor fi promulgate în forma actuală, vor produce „grave disfuncţionalităţi” în sistem, „generaţii polarizate social”, rate mai mari de excluziune şi abandon.

Deşi CCR a considerat că nu au hibe de constituţionalitate, aceste legi pică toate celelalte examene posibile – criterii tehnice, criterii OECD sau UNICEF, examenul bunului-simţ, examenul specialiştilor, examenul consensului social – fiind respinse de toate grupurile sociale”, a transmis parlamentarul.
USR cere ministrului Educaţiei ca noul examen de admitere la liceu „să fie pilotat în cât mai puţine licee şi doar cu experţi internaţionali”, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare să se renunţe la acest demers.
La rândul său, senatoarea USR Silvia Dinică, membră şi ea a Comisiei pentru învăţământ, a menţionat că elevii care susţin zilele acestea Evaluarea naţională reprezintă „generaţia proiectului România Educată”, iar 20.000 nu au intrat în examen, „ceea ce este catastrofal” din punct de vedere al eficienţei actului educaţional.
„USR va continua să monitorizeze ceea ce se întâmplă în sistemul de educaţie şi să pregătim soluţii corecte. Vom monitoriza sutele de ordine de ministru subsecvente Legilor Educaţiei, pentru că şi acolo lucrurile pot fi reglementate în mod greşit”, a spus Silvia Dinică.
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările depuse de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu noile Legi ale Educaţiei.
În esenţă, Curtea a constatat, în ceea ce priveşte criticile privind pretinsa neconstituţionalitate extrinsecă, că aceasta a fost adoptată cu respectarea exigenţelor procedurii parlamentare referitoare la instituţia întoarcerii legii. Totodată, judecătorii CCR au reţinut că sunt întrunite şi criteriile de calitate a legii, dispoziţiile criticate nefiind de natură să aducă atingere principiului securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Crin Antonescu a dezvăluit de ce a demisionat Klaus Iohannis: „Știam că sunt oameni în PNL care doreau să voteze suspendarea”

 

Sursa: Agerpres

 

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat percheziția în cazul lui Daniel Tudorache. Votul final aparține deputaților
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Klaus Iohannis: Eliberați România! Vă aștept pe toți la vot pe 26 mai!
Palas Iasi

Alte articole