Arcadia Spitale si Centre Medicale
Candidatul favorit la alegeri, după interzicerea lui Călin Georgescu. Cine ajunge în turul 2 (SONDAJ)

Candidatul favorit la alegeri, după interzicerea lui Călin Georgescu. Cine ajunge în turul 2 (SONDAJ)

Ultima actualizare: 17 martie 2025Autor: Vizualizări: 291
AtlasIntel a realizat un sondaj pentru alegerile prezidențiale din luna mai în care prezintă care sunt candidații favoriți să intre în turul doi.

Sondajul a fost realizat înainte de validarea candidaturilor lui George Simion și Anamaria Gavrilă de către Curtea Constituțională, astfel au fost luate în considerare două scenarii privind candidatul suveraniștilor.

Cu toate acestea, candidatul mișcării autointitulate suveranistă, indiferent dacă acesta ar fi George Simion sau Anamaria Gavrilă, ar câștiga prima rundă a alegerilor prezidențiale, arată datele unui sondaj de opinie realizat în perioada 13-15 martie 2025 de institutul AtlasIntel, potrivit HotNews.

În cazul scenariului în care George Simion ar fi candidatul unic al suveraniștilor, potrivit cercetării, în primul tur, acesta ar obține 30,4% dintre voturi, fiind urmat de primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cu 26% și de Crin Antonescu, candidatul comun al PSD-PNL-UDMR, cotat cu 17,9%. Victor Ponta ar obține 9%, în timp ce Elena Lasconi, liderul USR, este creditată cu doar 3,9%. Daniel Funeriu ar obține 1,9%, iar Lavinia Șandru 0,6%. De asemenea, 4,2% dintre cei intervievați ar vota pentru „un alt candidat”, iar alți 4,2% au optat pentru vot nul/nu votez.

Potrivit datelor AtlasIntel, 79,3% dintre votanții lui Călin Georgescu merg către George Simion, 5,7% optează pentru Victor Ponta, iar restul nu știu, nu votează sau merg către alți candidați.

În ceea ce privește scenariul cu Anamaria Gavrilă, candidată unică a suveraniștilor, situație care nu ar mai fi valabilă după validarea candidaturii lui George Simion, aceasta ar obține 30,2% din voturi, fiind urmată de Nicușor Dan, cu 25,3%, Crin Antonescu – 17,7%, Victor Ponta – 9,2%, Elena Lasconi – 3,9%, Daniel Funeriu – 2,5%, în timp ce opțiunile pentru vot nul/nu votez sunt de 5,1%, iar pentru „un alt candidat” – 3.4%.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind votul anticipat şi prin corespondenţă pentru românii din străinătate

În cazul Anamariei Gavrilă, 80,5% dintre votanții lui Călin Georgescu merg către aceasta, 6,4% către Victor Ponta, iar restul către alți candidați sau nu votează.

Deși candidatul suveraniștilor pleacă ca favorit în primul tur al alegerilor, în turul doi situația se schimbă radical. Sondajul AtlasIntel oferă și câteva variante pentru turul doi, iar în toate acestea Nicușor Dan ar lua cele mai multe voturi, indiferent de adversar.

Dacă în turul doi ar intra Nicușor Dan cu George Simion, candidatul independent ar obține 42,1% dintre voturi, în timp ce liderul AUR este creditat cu 35,3%. Diferența de voturi, de 22,6%, este dată de cei care nu știu cu cine ar vota, nu votează sau anulează votul.

Dacă în turul doi ar intra Crin Antonescu, alături de Nicușor Dan, candidatul alianței de guvernare ar obține 25,1% în timp ce Nicușor Dan ar fi votat de 35,2%, existând, însă, un procent uriaș al celor care nu știu cu cine ar vota, 39,6%, nu votează sau anulează votul.

O situația similară o regăsim și în situația în care înn turul doi s-ar confrunta Nicușor Dan cu Victor Ponta. În acest caz, Nicușor Dan ar obține 43,2%, în timp ce Victor Ponta este creditat doar cu 17,5%, iar 39,3% sunt indeciși sau nu ar vota.

Sondajul AtlasIntel a fost realizat prin metoda recrutare digitală aleatorie pe un eșantion de 2.381 respondenți și are o marjă de eroare de +/- 2 puncte procentuale la un nivel de încredere de 95%.

 

Sursa: Adevărul

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale
REPORTERIS îți recomandă și ...
Cum arată avionul VIP închiriat pentru vizita lui Klaus Iohannis în Japonia

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Sondaj INSCOP: 49,4% dintre români cred că alegerile din 2024 ar trebui organizate separat
Palas Iasi

Alte articole