Crin Antonescu, după eșecul PNL la prezidențiale: Este absolut necesar ca astăzi conducerea PNL să demisioneze imediat
Fostul preşedinte al PNL Crin Antonescu a afirmat că este necesar ca „cei cinci” din fruntea PNL să demisioneze din funcţii, după rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale.
Crin Antonescu a fost întrebat, luni, la un post TV, unde au greşit PNL şi PSD în campania pentru alegerile prezidenţiale.
„Am spus ce cred despre strategia PNL în această campanie electorală. Nu o să mai reiau acum, nici nu mai e important. Şi cred că, deşi o analiză trebuie făcută de către toţi, chiar nu avem timp. Ce cred acum că este absolut urgent şi în sensul acesta e şi chemarea mea sau comunicarea convingerii că toţi membrii, susţinătorii, alegătorii de ieri şi de azi ai PNL să se mobilizeze pentru acest vot de duminica viitoare. Analiza, responsabilităţile, toate celelalte se vor petrece după. Sigur că este absolut necesar, după părerea mea, ca astăzi conducerea PNL, cei cinci din fruntea partidului, să demisioneze imediat, să se constituie o conducere provizorie pentru că trebuie dat un semnal puternic că PNL a înţeles ceva, că PNL are şansele, resursele pentru reconstrucţie şi în sensul acesta să îşi poată mobiliza alegătorii. Cred că lucrul e valabil şi pentru ceilalţi”, a afirmat Crin Antonescu.
El a adăugat că în această săptămână nu are rost niciun fel de polemică între PNL, PSD şi UDMR.
„Mai cred că săptâmâna aceasta, cel puţin, nu mai rost niciun fel de polemică între PNL, PSD, USR pentru că e nevoie de toţi şi de toţi alegătorii lor ca să putem salva o direcţie generală, care nu e doctrină, nu e persoană”, a mai afirmat Crin Antonescu.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat vineri că sunt mai multe dosare în lucru în legătură cu primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut - influențarea scrutinului, finanțarea ilicită, spălarea de bani, atacurile cibernetice.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole