
Crin Antonescu: „O țară nu se apără cu mâinile-n sân. Să se întrunească urgent CSAT. Nu mor caii când vor câinii”
Candidatul comun al PSD, PNL, UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că este nevoie de o reuniune de urgenţă a CSAT, care să analizeze informațiile recente privind negocierile din Arabia Saudită dintre Rusia și SUA.
Antonescu susține că discuţia despre întoarcerea parteneriatelor strategice la anul 1997 ”este una serioasă”.
„O ţară nu se apără cu mâinile-n sân. Discuţia despre întoarcerea parteneriatelor strategice la anul 1997 este una serioasă şi nu putem să tăcem sau să aşteptăm un semn. Trebuie să ieşim din încremenire şi să facem doi paşi simpli: 1 – să se întrunească urgent Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi, ulterior, să se comunice clar şi punctual ce s-a discutat; 2 – să se organizeze o întâlnire a tuturor liderilor politici pro-europeni din România. Spun toţi, pentru că soarta ţării ne priveşte pe toţi. Indiferent de poziţionarea ideologică”, a scris Antonescu pe Facebook.
El spune că „am mai trecut prin crize majore”, dar cel mai important este să fim „uniţi, calmi, decişi”.
„Şi să explicăm românilor, în primul rând, şi partenerilor externi în al doilea că nu mor caii când vor câinii. Şi politica mare, deşi nu pare, nu se face pe reţelele de socializare”, mai spune Crin Antonescu.
De asemenea, într-o conferinţă de presă susţinută la CJ Ilfov, Antonescu a declarat că apariţia în discuţia publică a unor informaţii conform cărora în dialogul dintre Administraţia Trump şi Kremlin s-au făcut referiri la România în sensul revenirii la poziţiile din 1997 reprezintă un lucru de o mare gravitate, arată Știrile PRO TV.
„După ce au apărut în discuţia publică informaţii privind dialogul dintre Administraţia Trump şi Kremlin unde, din informaţiile pe care le avem, se vorbeşte despre solicitări ale Rusiei care exced Ucraina, care se referă la Flancul Estic al NATO, care se referă direct la România în sensul revenirii la poziţiile din 1997, adică de dinainte de aderarea României la NATO, cred că acesta este un lucru de mare gravitate, nu doar de mare interes, de aceea am şi solicitat cu puţină vreme în urmă şi convocarea unui CSAT de către preşedintele interimar şi, în mod special, o reuniune, un dialog politic pe această temă între toţi liderii partidelor politice democratice şi pro-europene din România, pentru că suntem într-un moment critic în care este foarte important să ne definim poziţiile şi să oferim celor care reprezintă România o platformă, o bază de susţinere pe care să spună foarte clar că în ceea ce priveşte România şi calitatea de membru al NATO, şi toate bazele militare care s-au construit în România sau urmează să se construiască în România ca urmare a acestei calităţi sau ca urmare a Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, pentru noi nu sunt de pus în discuţie. Pentru noi nu este acceptabil ca regimul de la Kremlin să impună aliaţilor sau să ceară aliaţilor noştri lucruri care vizează în cel mai înalt grad securitatea României ca ţară”, a mai afirmat Antonescu, potrivit Agerpres.
El a punctat apartenenţa României la NATO.
„Securitatea României nu poate fi concepută, nu poate fi asigurată sub nicio formă altfel decât prin apartenenţa sa la NATO, în condiţiile actuale, şi solicitările pe care regimul de la Kremlin le-a făcut chiar înainte de a începe războiul din Ucraina pentru noi sunt inacceptabile şi considerăm că ele chiar nu pot fi discutate în afara prezenţei şi punctului de vedere al României”, a spus Crin Antonescu.
Pe de altă parte, întrebat de jurnaliști, joi, dacă se poate întâmpla acest scenariu, ca România să intre din nou în sfera de influență a Rusiei, ministrul de Externe Emil Hurezeanu a negat categoric.
„Nu. Suntem membri ai Alianței Nord-Atlantice și ai Uniunii Europene, cu baze militare americane în Dobrogea și cu o prezență militară și cu tratate sigure de parteneriat strategic în Uniunea Europeană, cu Statele Unite în NATO. Sunt garanțiile deja existente, consemnate din parteneriatul strategic bilateral și ca aliați ai Alianței Nord Atlantice.”, a spus ministrul de Externe.
Sursa: Știrile PRO TV
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Candidatul independent Nicuşor Dan conduce în topul vizibilităţii la TV în prima săptămână a campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, urmat în ordine de Victor Ponta, Elena Lasconi şi Crin Antonescu, relevă analiza Klarmedia - TV Index Prezidenţiale 2025, realizată pe baza conţinutului difuzat de posturile TV naţionale, fiind incluse în top canalele care au difuzat un volum semnificativ de materiale despre candidaţi. Studiul reflectă volumul total al materialelor, fără a distinge între tonul pozitiv, negativ sau neutru al apariţiilor.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole