
Cristian Diaconescu, numit în funcția de consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională
La 14 februarie 2025, Cristian Diaconescu a fost numit consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, conform unui decret semnat în aceeași zi de către președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Cristian Diaconescu s-a născut la 2 iulie 1959, la București.
A absolvit Facultatea de Drept a Universității București în 1983. În 1992, a urmat cursurile de specializare ale Centrului pentru prevenirea conflictelor în domeniul măsurilor pentru creșterea încrederii și securității în Europa. Este doctor în științe juridice al Universității București, din anul 2007, cu lucrarea ‘Protecția personalității umane prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului’.
Începând cu 1992, a predat cursuri și programe de pregătire pe tema securității europene și euro-atlantice la Universitatea București, Colegiul Național de Apărare, Universitatea „Hyperion” și Universitatea „Spiru Haret”.
La 1 octombrie 2016, i-a fost decernat titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Andrei Șaguna” din Constanța.
A lucrat ca judecător la Judecătoria Sectorului Agricol Ilfov (1983-1985), precum și la Judecătoria Sectorului 4, Tribunalul Municipiului București (1985-1989). Între 1989 și 1990, a fost Inspector de specialitate în Ministerul Justiției, arată senat.ro.
În 1990 și-a început activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În perioada, 1990-1996, a fost diplomat la Delegația Permanentă, ulterior Misiunea Permanentă a României la OSCE, coordonator al secției de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE, diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale de la Viena, adjunct al șefului misiunii pentru domeniile politico-militar și de securitate ale OSCE.
În perioada 1996-1997 a fost secretar științific al Asociației de Drept Internațional și Relații Internaționale și diplomat în Direcția OSCE din MAE. A fost director al Direcției OSCE și de cooperare cu structurile subregionale (1997), iar în 1998 director general al Direcției Generale Juridice și Consulare din MAE. Din mai și până în decembrie 2000, a fost secretar adjunct al Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN).
A fost desemnat la 29 decembrie 2000 secretar de stat pentru afaceri bilaterale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În 2004, a fost numit secretar de stat pentru probleme de integrare europeană în cadrul aceluiași minister. Între ianuarie 2004 și martie 2004, a deținut funcția de Secretar de Stat pentru Afaceri Europene.
În noiembrie 2004, a devenit senator de Constanța pe listele Uniunii Naționale PSD+PUR. În Senatul României, legislatura 2004-2008, a deținut funcțiile de vicepreședinte al Comisiei Drepturilor Omului și de președinte al Comisiei de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Senat, arată cdep.ro. Din martie 2007, a fost membru supleant în Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO.
A fost ministrul Justiției în Guvernul Năstase, în intervalul 10 martie 2004 – 28 decembrie 2004.
În urma alegerilor din 30 noiembrie 2008, Cristian Diaconescu a devenit senator PSD de București în urma redistribuirii. A fost membru al Comisiei permanente pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat. La 7 februarie 2011 a fost ales vicepreședinte al Senatului României; reales la 5 septembrie 2011, a deținut funcția de vicepreședinte al Senatului până la 1 februarie 2012.
A fost ministru al Afacerilor Externe în Guvernul Boc, între 22 decembrie 2008 și 1 octombrie 2009. La 24 ianuarie 2012, a devenit, din nou, ministru al Afacerilor Externe, până la data de 6 februarie 2012, când Guvernul Boc V și-a depus mandatul.
Din 9 februarie 2012 și până la 7 mai 2012 a fost ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Ungureanu.
La 9 mai 2012 a fost numit consilier prezidențial și șef al Cancelariei Prezidențiale. A fost eliberat din funcție la începutul lunii august 2012 de către președintele interimar Crin Antonescu și renumit în funcția de consilier la 28 august de către președintele Traian Băsescu. A fost eliberat din funcție la 30 aprilie 2014.
În 2005, Cristian Diaconescu a fost ales de Congresul Partidului Social Democrat în funcția de vicepreședinte, poziție pe care o ocupă până în februarie 2010. A demisionat din PSD la 24 februarie 2010 și s-a alăturat Grupului Independenților din Parlamentul României.
A fost președinte de onoare al Uniunii Naționale pentru Progresul României (2010 – 2012).
În martie 2013, Cristian Diaconescu s-a aflat printre inițiatorii proiectului Fundația Mișcarea Populară. La 20 mai 2014 s-a înscris în Partidul Mișcarea Populară (PMP), partid pe care l-a părăsit în același an. A revenit în PMP, fiind ales președintele formațiunii în martie 2021, cu moțiunea ‘România respectată’. A fost membru PMP până în martie 2022.
În 2013, a devenit membru în Grupul de Eminență al ONU privind promovarea neproliferării armelor nucleare, potrivit fundatiacaleavictoriei.ro.
A fost candidat independent la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Şeful Cancelariei Prezidenţiale, Cristian Diaconescu, a afirmat, miercuri seară, că, la discuțiile din Arabia Saudită, Rusia le-a cerut americanilor să se retragă din estul Europei, inclusiv din România, pentru o nouă împărțire a „sferelor de influență”.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole