Arcadia Spitale si Centre Medicale
Ilie Bolojan: Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze

Ilie Bolojan: Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze

Ultima actualizare: 18 februarie 2025Autor: Vizualizări: 239
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, că este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze şi că o încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părţile aflate în conflict, dar şi de întreaga comunitate internaţională.

Preşedintele interimar a declarat în cadrul discursului că peste câteva zile se împlinesc trei ani de la atacul Rusiei asupra Ucrainei, în sine doar o continuare a aceluia din 2014.

„Este timpul ca această agresiune a Rusiei să înceteze. O încetare a focului, urmată cât mai curând de o pace justă şi durabilă, reprezintă un obiectiv care trebuie urmat nu numai de părţile aflate în conflict, dar şi de întreaga comunitate internaţională”, a arătat Bolojan.

El a precizat că negocierile începute sunt un prim pas, dar pacea nu va fi una durabilă dacă ea nu va reprezenta rezultatul unor compromisuri acceptabile pentru ambele părţi în egală măsură şi dacă actorii internaţionali nu vor pune la dispoziţie un pachet cuprinzător de garanţii de securitate pentru Ucraina, pe termen scurt şi lung.

„Aranjamentele de securitate trebuie completate de un plan amplu de reconstrucţie, care să permită nu numai refacerea rapidă a ţării, dar şi sustenabilitatea din punct de vedere economic a suveranităţii Ucrainei. În asigurarea tuturor acestor elemente ale păcii, rolul Uniunii Europene, inclusiv al ţărilor din vecinătatea Ucrainei, va fi esenţial”, a subliniat preşedintele interimar.

 

Sursa: News.ro

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Călin Georgescu a furat proiectul „Hrană, apă, energie" de la agentul rus Ilan Șor. Acesta l-a folosit în campania din 2022
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

Palas Iasi

Alte articole

REPORTERIS îți recomandă și ...
Donald Trump va efectua o vizită oficială în Rusia imediat după ce va fi învestit în funcție