„Statistica din România este înfiorătoare! Aproape 500 de femei au fost ucise în ultimii 10 ani în urma violențelor din familie. Sunt zeci de mii de victime ale violenței domestice care trebuiesc protejate, de aceea votul de azi din Senat este unul extrem de important și reprezintă un prim pas pe care îl facem pentru o mai bună protecție a victimelor violenței domestice.
Rolul nostru ca parlamentari este să facem legi care să protejeze cetățenii și să le ofere soluții concrete pentru problemele lor, iar violența domestică este un flagel care a cuprins intreaga societate, în condițiile în care la sfârșitul anului trecut aproape 100.000 de persoane reclamaseră cel puțin o dată, un caz de violență domestică.
Prin cele două modificări esențiale ale legii, dublăm perioada de valabilitate minimă pentru noile ordine de protecție și oferim victimelor sprijinul juridic necesar pentru a se apăra în instanță și pentru a-și recâștiga drepturile umane și demnitatea.
Am încredere că acest proiect va obține și voturile necesare în plenul Camerei Deputaților, care este forul decizional”, declară Monica Berescu, co-inițiatoare a legii și deputată USR de Iași.
Proiectul modifică legea nr. 217/2003 și propune extinderea în lege a asistenței juridice pentru victime și în apel și da posibilitatea judecătorilor de a da ordine de protecție pentru până la 12 luni în funcție de gravitatea faptei. Inițiativa USR a fost depusă după consultări cu victime ale violenței domestice, cu societatea civilă, în special rețeaua VIF pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și platforma ProTECT, și cu plenul CES.
Monica Berescu,
Deputată USR, circumscripția electorală nr. 24, Iași