fbpx
 
Deputații USR elimină pragul maxim pentru investiții de tipul business angels. Proiectul de lege a primit un raport favorabil, în Comisia pentru industrii și servicii

Deputații USR elimină pragul maxim pentru investiții de tipul business angels. Proiectul de lege a primit un raport favorabil, în Comisia pentru industrii și servicii


Deputații USR Monica Berescu, Oana Țoiu și Viorel Băltărețu au inițiat un proiect de lege (Pl-x nr. 30/2023) prin care se propune eliminarea pragului maximal de investiții în valoare de 200.000 de euro în cazul investițiilor de tip business angels și păstrarea pragului minimal în valoare de 3.000 euro, așa cum este reglementat de Legea nr. 120 din 29 mai 2015; prin care orice persoană fizică poate deveni investitor individual (business angel).

Proiectul legislativ inițiat de deputații USR a primit raport favorabil, de adoptare, de la Comisia pentru industrii și servicii din Camera Deputaților. Celelalte comisii raportoare pentru acest proiect sunt Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru antreprenoriat și turism; care urmează să emită raportul. Ulterior, proiectul de lege va fi inclus pe ordinea de zi pentru votul final în ședința de plen a Camerei Deputaților.

Piața totală europeană de investiții în stadiu incipient (vizibilă și invizibilă) este estimată la 14,56 miliarde de euro1. Business angels reprezintă cea mai mare pondere a pieței de investiții private în stadiu incipient, cu o investiție anuală estimată de 7,67 miliarde de euro, egală cu aproximativ 58% din piața totală, urmată de industria de capital de risc în stadiu incipient care investește 4,6 miliarde de euro (35% din piața totală).

Într-un clasament al EBAN pentru anul 2021, România ocupa poziția 27 din 38 raportat la suma investită de investitori Business Angels cu un total de 4 milioane de euro investiți.

Într-un ecosistem antreprenorial în care cifrele pe zona de investiții par să se stabilizeze într-o zonă de confort, avem nevoie de o politică care să atragă investitorii particulari pentru a putea susține inovația și dezvoltarea prin intermediul start-up-urilor la același nivel competitiv ca în restul Europei.

Dacă ne uităm pe cifrele din prima jumătate a anului 2023, start-up-urile românești au primit finanțări cuprinse între 200.000 de mii și 3 milioane de euro, în 27 de runde de investiții, însumând 23 de milioane de euro. Uitându-ne la particularităților rundelor de investiții, observăm că tendința de creștere se bazează mai degrabă pe investiții mici. Aceste investiții pot fi și la îndemâna comunităților de business angels locale odată ce vor avea facilitățile fiscale propuse în proiectul de lege.

Săptămâna trecută un raport preliminar de adoptare a fost emis de Comisia pentru industrii și servicii. Avem o primă victorie în Parlament și am încredere că deputații din celelalte comisii vor emite rapoarte favorabile astfel încât această lege să fie adoptată”, declară Vicepreședinta Comisiei de IT din Camera Deputaților, deputata USR Monica Berescu.

Deputații USR Monica Berescu, Oana Țoiu și Viorel Băltărețu au inițiat 4 consultări publice şi dezbateri cu mediul de afaceri din România. La mesele rotunde organizate în anul 2022 în cele mai importante centre economice din țară (București, Timișoara, Cluj-Napoca și Iași), antreprenori, reprezentanţi din mediul academic şi juridic precum şi parlamentari au dezbătut cele mai bune opțiuni pentru a defini un cadru legal eficient, care să faciliteze dezvoltarea sustenabilă a afacerilor aflate la început de drum.

Potrivit unui raport din 2017 al Comisiei Europene, în multe țări din Europa și din Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică se folosesc scutiri fiscale pentru a încuraja investitorii să-și asume un risc suplimentar.

Suplimentar, o măsură care nu este cuprinsă în Codul Fiscal al României este posibilitatea de a solicita deduceri de taxe la momentul investiției. De asemenea, o altă măsură o reprezintă și compensarea pierderilor din alte venituri taxabile. În plus, unele țări permit investitorilor să solicite reduceri fiscale pentru dividende sau câștiguri de capital atunci când vând acțiuni. Aceste măsuri nu sunt implementate în prezent în România, dar s-ar putea dovedi mai atractive pentru investitori.

Monica-Elena Berescu,

Deputată USR, circumscripția nr. 24 Iași

 


1  https://www.eban.org/wp-content/uploads/2022/10/Statistics-Compendium-2021-FINAL-3.pdf


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30