fbpx
 
Ambițiosul proiect de țară „România Educată” s-a transformat, din păcate, într-un eșec de proporții naționale: „România Eșuată”. Pentru a susține această afirmație, voi aduce mai multe argumente din Iași, județ pe care-l reprezint în Parlament. E un studiu de caz, însă mă tem că nu e singular și că astfel de probleme se întâlnesc peste tot în țară. Această declarație politică reprezintă un semnal de alarmă.

Regiunea Moldovei va avea, în câțiva ani, o rețea importantă de șosele de mare viteză: autostrăzi și drumuri expres. O analiză pe acest subiect arată că proiectele înaintează cu fiecare zi.

Într-un comunicat de presă, senatorul Maricel Popa, liderul social-democraților ieșeni anunță faptul că la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași vor fi efectuate noi investiții pentru dotarea unității medicale cu un bloc operator nou și aparatură de ultimă generație.

Șpăgarul Costel Alexe vrea să fie venerat de toată suflarea din administrația județeană. Astăzi, după prânz, având drept pretext împlinirea a 30 de ani de la înființarea Consiliului Județean Iași, liberalul Costel Alexe a planificat o petrecere faraonică. Aproape 1.000 de invitați sunt așteptați chiolhan.

Iașul este cutremurat din nou de cazuri de corupție care vizează administrația locală. Primăria Iași a devenit astăzi locul unei noi descinderi a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași (DIICOT) care anchetează posibila săvârșire a infracțiunilor de abuz în serviciu, uzurparea funcției, delapidare, spălarea banilor, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals de către primarul Mihai Chirica și o serie de angajați ai instituției.

Aproape că nu este zi lăsată de la Dumnezeu ca numele Iașului să nu fie invocat în mass media și conexat cu cei doi conducători penali. Este vorba despre Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, și Mihai Chirica, primarul Iașului.

Consiliul Județean Iași nu se dezminte. O porțiune de 2,8 km din drumul județean care face legătura dintre comunele Heleșteni și Alexandru Ioan Cuza era asfaltat astăzi de drumari pe timp de ploaie fără respectarea vreunui normativ cu privire la modernizarea infrastructurii rutiere.

Lucrările la cel mai mare proiect județean de infrastructură rutieră sunt în mare întârziere, de o calitate îndoielnică și niciun muncitor sau utilaj nu este de găsit pe șantiere.

Liderul social-democraților ieșeni Maricel Popa a declarat că este siderat de modul în care șefii Aeroportului Internațional și ai Consiliului Județean Iași au înțeles să gestioneze proiectul de peste 70 milioane de euro pentru construirea terminalului T4. Presa ieșeană a semnalat astăzi aspecte și nereguli grave în organizarea licitației și implementarea investiției, în urma schimbării soluției tehnice care va genera serioase corecții financiare sau chiar imposibilitatea decontării fondurilor europene.

Elevii din județul Iași nu au primit, până în prezent, niciunul dintre produsele pe care statul este obligat să le dea gratuit preșcolarilor și elevilor de clasele I-VIII, prin Programul pentru școli al României 2017-2023.

Pagina 6 din 28

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29