Cristian Diaconescu: Instanța nu a recunoscut ultimul Congres al PMP. Hotărârea este DEFINITIVĂ
Cristian Diaconescu anunță că este în continuare președinte al Partidului Mișcarea Populară. El susține că o instanță a Curții de Apel București a casat o decizie a Tribunalului București de a recunoaște ultimul congres al PMP care l-a readus la conducerea partidului pe europarlamentarul Eugen Tomac și prin urmare procesul în care el contesta congresul se va relua de la zero
„Curtea de Apel Bucureşti, a admis recursul prezentat de conducerea legală a PMP şi a dispus casarea deciziei anterioare şi trimiterea spre re-judecare la prima instanță în conformitate cu articolul 25 din Legea 14/2003. Aceasta a dispus trimiterea cererii introductive şi a intervențiilor prezentate de noi, conform articolului 18 din aceeaşi lege, spre soluționare la prima instanță. Instanța à făcut referire şi la verificarea respectării prevederilor articolelor 20 şi 21 din Legea 14/2003 de către partea adversă, adică Domnul Eugen Tomac şi gruparea din jurul acestuia. Cu alte cuvinte modificările statutare prezentate de partea adversă, ratificarea aşa zisului congres organizat de acesta precum şi validitatea acțiunilor acestora nu sunt recunoscute de instanță. Pe cale de consecință, îi invit încă o dată pe aceştia să nu mai comunice în numele PMP şi să nu îşi mai aroge funcții nerecunoscute de către nici o instanță din România.”, susține Cristian Diaconescu într-un comunicat.
„Dragi colegi,
După cum ați văzut in decizia instanței de astăzi, Curtea de Apel București a dat dreptate domnului președinte Cristian Diaconescu: a casat încheierea recurată și a dispus rejudecarea cauzei în prima instanță. Hotărârea este DEFINITIVĂ!
Asta înseamnă că instanța a respins înscrierea în Registrul Partidelor Politice a autoproclamatului președinte Tomac și a Congresului acestuia din 19.02.2022.
În continuare, așa cum este și normal, domnul Cristian Diaconescu rămâne președintele de facto al PMP. Este singurul președinte ales statutar și necontestat al partidului.
Este singurul președinte înscris în Registrul Partidelor Politice și așa va rămâne până în 2024, an în care vor fi toate exercițiile electorale.
Dumnealui este singurul care va putea reprezenta oficial partidul la orice nivel. Tot el va fi singurul care va putea semna candidaturile!
Pe această cale, îl felicit pentru calmul și răbdarea de care a dat dovadă în ultima perioadă.
Justiția funcționează în România!”, este mesajul vicepreședintelui PMP Ioan Pițigoi.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Judecătoarea Elena-Raluca Costache a fost votată, joi, în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole