Arcadia Spitale si Centre Medicale
Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași: România trebuie să rămână pe calea democrației!

Deputatul Bogdan Cojocaru, liderul PSD Iași: România trebuie să rămână pe calea democrației!

Ultima actualizare: 26 martie 2025Autor: Vizualizări: 116

În luna mai vom decide ce se întâmplă cu țara noastră în următorii cinci ani, dar efectele alegerilor făcute în acest an se vor vedea pentru mult timp de acum încolo și ar putea afecta chiar viitorul celor care astăzi sunt copii. De aceea, este esențial să alegem în cunoștință de cauză și să vedem dincolo de manipulări și de sloganuri politice.

Avem deja lista finală a candidaților și știm bine de unde pornim. Știm că în ultimii ani, în care PSD a fost la Guvernare, au fost demarate investiții fără precedent pentru țara noastră. Se lucrează la autostrăzi în toate regiunile țării, se lucrează la obiective de pe plan local – rețele de apă și canalizare, drumuri, școli și grădinițe, creșe, spitale, dispensare sau săli de sport.

Mare parte din sume au fost alocate din fonduri europene nerambursabile, iar dacă ne dorim dezvoltare, trebuie să continuăm în aceeași linie. Investițiile vor crește nivelul de trai și vor crea condițiile necesare pentru ca românii să se întoarcă acasă. Iar din acest an, românii nu mai sunt nevoiți să stea la cozi interminabile la granițe. România a aderat la Spațiul Schengen inclusiv cu frontierele terestre de la 1 ianuarie 2025, o reușită care va aduce beneficii tuturor românilor, fie că vorbim despre familii care se întorc acasă de sărbători, de turiști sau de mediul de afaceri.

Cred cu tărie că România nu trebuie să se abată nici un milimetru de la valorile democratice, de la drumul european și de la NATO, la fel cum cred că avem nevoie de stabilitate politică și administrativă. România are nevoie de un președinte care să aducă echilibru, continuitate și dezvoltare. România are nevoie de un lider autentic, cu viziune europeană care poate să asigure României un viitor economic stabil și prosper.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Viorel Blăjuț: Marele Cuza l-a mirosit pe Chirica că umblă cu „ocaua mică” - pandemia nu interzice Hora Unirii!

Sunt convins că Crin Antonescu este singurul care dorește să construiască alături de toți liderii responsabili pentru a dezvolta România. Crin Antonescu știe că un stat puternic nu se clădește cu oameni dezbinați, că este nevoie de un proiect comun, o direcție clară și un efort în care toți trag împreună, că țara noastră are nevoie de ordine, nu de haos.

Contextul european și chiar mondial, nu ne permite să facem experimente. România nu își permite aventuri politice cu prezidențiabili izolaționiști ori izolați din punct de vedere politic. Avem nevoie de unitate în jurul unor obiective naționale care să asigure dezvoltarea țării și un viitor în siguranță pentru copiii noștri. Nu vom reuși acest lucru cu oameni puși pe scandal, cu oameni pentru care imaginea proprie e mai presus de țară, cu oameni care nu reușesc să unească.

Crin Antonescu are în spatele său o alianță pe care românii au mandatat-o în urmă cu câteva luni să guverneze țara. Este singurul candidat care respectă votul cetățenilor de la alegerile parlamentare. Este singurul care nu își propune să dărâme guvernul rezultat în urma acestor alegeri.

 

Deputatul Bogdan Cojocaru,

Președintele PSD Iași

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia Spitale si Centre Medicale

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Furioși pentru că Bucureștiul le-a schimbat candidații, primarii PSD din Iași amenință că nu se vor implica în campanie: „Să vină domnii Ciolacu și Stănescu cu flori și busuioc”
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Maricel Popa (PSD Iași): Ce coșmar! Liberalii fac praf tot ce ating. Au mânjit până și proiectul terminalului T4 de la Aeroportul Iași
Palas Iasi

Alte articole