Deputatul PSD Marius Ostaficiuc: „PSD sprijină dezvoltarea Aeroportului Iași. Noul terminal T4 va deschide județul către marile oportunități”
Ieșenii vor beneficia de un proiect nou, de o investiție de circa o sută de milioane de euro și care va pune județul pe harta marilor aeroporturi din țară și nu numai. Noul terminal T4 de la Aeroportul Iași va fi dat în folosință la finalul lunii martie 2024, dată când va fi efectuat și primul zbor Schengen din noul terminal.
Investiția derulată de Aeroportul Internațional Iași, realizată de firma Strabag, a avut la bază sprijinul total al aleșilor Iașului, proiectul fiind susținut pe deplin de aleșii social democrați ieșeni. Deputatul Marius Ostaficiuc a arătat că noul terminal T4, a avut și are în continuare întreaga susținere a PSD.
„Salut investiția derulată de autoritățile județene, investiție la care au contribuit toți aleșii județeni și care înseamnă un pas înainte pentru regiunea noastră. PSD a arătat mereu deschidere către investiții, PSD s-a implicat de fiecare dată în dezvoltarea Aeroportului Internațional Iași încă de la bun început, atât în ceea ce privește realizarea Terminalelor T2 și T3, iar cum și noul T4, principala poartă de intrare în regiunea Moldovei. Personal, vreme de opt ani, cât am fost membru în consiliul de administrație de la Aeroportul Iași, m-am implicat în sprijinirea proiectelor aerogării, obiective care au contribuit la dezvoltarea regiei aeroportuare și la creșterea acesteia în rândul aeroporturilor regionale. Acum, prin colegii consilieri județeni, prin votul dat de aceștia în ceea ce privește noul proiect, Iașul va căpăta o nouă plus valoare, o nouă șansă de dezvoltare”, a spus Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași.
Pe de altă parte, demnitarul social democrat a mai precizat că evenimentul de prezentare a noului terminal a fost însă confiscat din punct de vedere politic de reprezentanții liberalilor ieșeni și centrali, care au transformat manifestarea într-o întâlnire de partid cu discursuri pline de patos.
„Nu pot însă să nu remarc faptul că manifestarea a fost umbrită de încercarea unora de a transforma evenimentul în ședință de partid, o încercare aproape ridicolă de a căpăta câteva procente electorale în plus. Faptul că noul terminal va procesa până la 3,5 milioane de pasageri anual este un pas înainte, un fapt care arată că Iașul este pe drumul cel bun doar dacă există comuniune și colaborare, așa cum au arătat colegii social democrați din Consiliul Județean și chiar de la nivel central”, a mai spus Marius Ostaficiuc, deputat PSD Iași.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Culisele mega-scandalului de la Consiliul Județean. Dr. Mihaela Mitrea, cea care i-a oferit votul de AUR lui Costel Alexe pentru a-și impune propriii vicepreședinți
Editorial
Panorama
Articole pe subiecte simiare
Alte articole