Dr. Răzvan Socolov (USR Iași): Antibiotice fără rețetă, pro sau contra?
Una din problemele care a stârnit recent discuții, controverse și disfuncționalități o reprezintă eliberarea medicamentelor antibiotice fără rețetă.
De la început trebuie menționat că tratamentul antibiotic corect se prescrie de un medic, se întărește cu recomandări de un farmacist, și se respectă de pacient.
Asta însă nu înseamnă că luarea în situații deosebite a unui tratament antibiotic fără cei doi actori menționati mai sus trebuie interzisă. De altfel, raportat la Uniunea Europeană, conform statisticilor găsite (cu ajutorul Google Bard) majoritatea țărilor permit tratament antibiotic OTC (over the counter, deci fără rețetă) timp de 5-7 zile.
De exemplu, Belgia, Grecia, Germania, Cehia, Irlanda și Ungaria permit 7 zile de tratament (nu pentru toate antibioticele evident), Austria, Bulgaria, Danemarca, Finlanda 5 zile, iar Franța și Italia 3 zile. La noi, 2 zile…
Nu știu dacă stabilirea unei perioade atât de scurte ține cont de condițiile de la noi, probabil că nu, pentru că din păcate România este printre ultimele locuri în privința:
– accesului la centre de permanență, la farmacii în zone izolate (cu infrastructura de care să nu mai vorbim…) sau în afara programului de lucru
– acoperirii cu medicii de Medicină generală și cu servicii de urgență
– prețului medicamentelor. În general antibioticele accesibile la liber au și preturi mai mici
Există dezavantaje în a permite tratamentul cu antibiotice neîngrădit, trebuie spus asta. O infecție virală (cele mai multe infecții respiratorii, multe din infecțiile de piele etc) nu va răspunde la antibiotice deci nu are rost să cheltuiască pacientul bani pe acestea.
Invers însă, o infecție dentară, urinară, la acestea începerea antibioticul este benefică, până ce ajunge pacientul la medic, și chiar și analizele pot fi luate menționând antibioticul sub care este în buletinul de interpretare.
Respectarea dozelor și orarului este esențială la tratamentul antibiotic. Chiar dacă se începe un tratament fără rețetă, dozele prea mici sau la intervale prea mari sunt inutile, chiar dăunătoare selectând microbi rezistenți (celebra „rezistență la antibiotice”!).
În stilul în care ne-am obișnuit, autoritățile române iau măsuri pe repede înainte, în probleme care nici măcar nu sunt urgente, dar ignoră chestiunile care ar trebui sa fie prioritate pentru sănătate (finanțare, personal, acoperite in teritoriu, menținerea tinerilor medici în țară.
În concluzie, ca orice altceva în medicină, impunerea unei strategii din rațiuni administrative este sortită eșecului. Cred că la fel va fi și cu această abordare limitativa arbitrară pe care o impune Ministerul Sănătății.
Dr. Răzvan Socolov
Consilier județean USR Iași
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura integrarea tuturor măsurilor de ordine și siguranță publică la manifestările organizate în spațiul public în municipiul Iași, cu prilejul sărbătoririi a 166 de ani de la Unirea Principatelor Române, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Iași și celelalte structuri cu atribuții în domeniu.
Articole pe subiecte simiare
Alte articole