
Partida Romilor Pro Europa Iași susține candidații social-democrați la alegerile din 9 iunie
Un protocol în acest sens a fost semnat și va fi prezentat în prima ședință a Consiliului Politic Județean al PSD Iași.
„Avem un dialog continuu la nivelul comunităților locale. Nu ne oprim doar în birourile primăriilor. Ne interesează problemele cu care se confruntă cetățenii județului pentru a găsi împreună cele mai bune soluții. Parteneriatul cu toți ieșenii este obligatoriu pentru noi, social-democrații ieșeni. De aceea, am discutat cu reprezentanții Asociației Partida Romilor Pro Europa, Sucursala județeană Iași, despre cum putem veni în sprijinul comunităților pe care aceștia le reprezintă.
Am ajuns la concluzia că un protocol prin care să formăm echipe puternice la nivel local care să lupte pentru fiecare ieșean este cel mai eficient mod de lucru. Reprezentanții Asociației Partida Romilor Pro Europa Iași, dar și alți reprezentanți ai comunităților de romi vor face parte din echipă. Împreună vom pune în practică proiectele pe care oamenii le așteaptă și de care au nevoie. Avem oameni dedicați, determinați care vor munci pentru comunitate, pentru ca elevii să aibă condiții civilizate în școlile din tot județul, pentru ca ieșenii să aibă servicii medicale aproape de casă, indiferent de unde locuiesc. Fiecare ieșean contează. Doar împreună suntem puternici”, a declarat Bogdan Cojocaru, președintele PSD Iași.
Discuțiile cu privire la colaborarea dintre cele două organizații au fost efectuate cu Eduard Ferariu, președintele Sucursalei județene Iași a Asociației Partida Romilor Pro Europa.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Un raport confidenţial al serviciilor de securitate naţională din Spania arată că Rusia a desfăşurat campanii de dezinformare după inundațiile din 2024, vizând subminarea încrederii în instituțiile democratice și sprijinul oferit Ucrainei.
Articole pe subiecte simiare