
PNL Iași atacă în instanță proiectul urbanistic prin care se distruge spațiul verde din fața Policlinicii Mari
Reprezentanții PNL Iași au atacat în instanță Planul Urbanistic Zonal aprobat în Consiliul Local prin care se distruge suprafața de spațiul verde din fața Policlinicii Mari.
„Acest plan urbanistic se referă, în fapt, la două chioșcuri pe care familia Asimionesei, proprietarii de facto ai ziarului local de șantaj BZI, le dorește lipite de fațada Ambulatoriului de la Spitalul ”Sf. Spiridon”, în stânga și în dreapta intrării în clădire. Magazinele vor fi amplasate pe două suprafețe de teren închiriate în condiții suspecte. Nu este vorba de nicio investiție legată de servicii medicale pentru ieșeni, doar revânzare de mărfuri diverse cu adaos comercial mare, profitând de poziția de monopol la intrarea în cel mai mare spital ieșean. Ieșenii rămân evident cu ochii în soare și după această afacere marca BZI…”, a declarat deputatul Marius Bodea, președintele liberalilor din municipiul Iași.
Răzvan Timofciuc, consilier local, susține că Iașul este deficitar la suprafața de spațiu verde.
„Fiecare dintre noi merităm să trăim într-un oraș cu spații verzi și să respiram aer curat. Normele UE recomandă 26mp spațiu verde / locuitor. În Iași sunt 13 mp /locuitor în varianta optimistă. De aceea, mă implic în calitate de consilier pentru a salva spațiile verzi de la distrugere. Am solicitat în instanță anularea acestui PUZ prin care se distruge spațiul verde din fața de la Policlinica Mare”, a spus consilierul local.
[article id=”86821″ /]Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Dezvoltatorul preluase proiectul de la altă „poamă” în imobiliare, Constantin Măzărianu, când autorizațiile la blocuri fuseseră deja anulate A fost intervenția ISC, pentru că primarul din Bârnova, Mihai Bălan, dăduse autorizație în extravilan Ioan Dura a terminat blocurile direct în câmp și le-a vândut cu „banul jos”, la 1.000 de euro/mp, sub prețul pieței De doi ani, oamenii se chinuie să devină proprietari în acte Dura afirmă că va reuși să intre în legalitate, ba chiar că va construi un etaj în plus, dar surse autorizate din Inspectoratul de Stat spun că reautorizarea este imposibilă Dura a devenit celebru după ce-a construit un bloc fără niciun act în Baș Ceauș, iar Chirica și Harabagiu au închis ochii Măzărianu e la fel de celebru după ce a vândut apartamente într-un bloc fără autorizație la Podu de Fier și nu l-a mai terminat niciodată La Bârnova, e jungla lui Bălan: primarul ia terenuri, case, apartamente de la dezvoltatori, dă autorizații care apoi sunt anulate, zeci de familii cad în capcanele unor escroci imobiliari. Statul de drept e inexistent
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole