Adeseori, momentele de cotitură din istorie aduc cu ele și personalități marcante, personalități ce rămân în conștiința comună a unui popor pentru multe generații. Președintele Volodîmîr Zelenski pare că se află în fața unui astfel de moment. Întreaga comunitate internațională exclamă surprinsă, dar și cu admirație cum în 6 zile de război, Zelenski a devenit dintr-un fost comediant ajuns peste noapte președinte, un erou al propriului popor. Pare o tranziție fabuloasă.

Dar ce uită mulți e faptul că această cristalizare a personalităților la răscrucea evenimentelor istorice se întâmplă de multe ori inerent și aceasta nu are loc de pe urma unor fapte mărețe din povestirile de luptă, ci de pe urma unor oameni care se ridică la nivelul ocaziei, de pe urma unor oameni care reușesc să vadă imaginea de ansamblu și să acționeze pe măsură.

Președintele Zelenski asta face. Acțiunile lui din ultimele zile arată faptul că acesta înțelege foarte bine rolul țării sale în geopolitică și că acționează punctual. Dar mai mult decât atât, pare că înțelege miza principală și suferința concetățenilor. Actele sale de eroism, atât de aclamate de presa internațională vin natural, dintr-o înțelegere deplină a situației și a punctului istoric în care se află Ucraina. Șeful statului ucrainean pare să priceapă foarte bine că pe lângă problema securității, destinul națiunii sale se joacă acum. În comunicarea cu liderii vestului, Zelenski nu a lăsat nicio urmă de îndoială din care să reiasă că acest conflict e unul al fostelor republici sovietice sau al civilizaților slave. Nu, acest conflict eu un conflict pentru valorile democratice, pentru libertate, autodeterminare și pentru Europa. Iar în fruntea apărării Europei se află statul său. Acesta a fost mesajul clar adresat Parlamentului European. Semnarea cererii de aderare la Uniunea Europeană reprezintă un alt gest de impact, care ne spune foarte multe despre viziunea liderului ucrainean. Aflat într-un subsol, împreună cu prim-ministrul și cu președintele Parlamentului Ucrainean, Zelenski nu a semnat doar pentru aderarea la o uniune politică și economică, a semnat pentru dezlipirea odată și pentru totdeauna a țării sale din gheara Rusiei, a semnat pentru apartenența la Europa și la valorile democratice. Așteptările aparatului de stat rus, de a vedea un președinte ucrainean imobil, aflat în exil nu s-au concretizat, iar Zelenski știe că rămânând în țară și devenind vocea Europei, el bate în piatră exact ceea ce neagă Putin: existența ca stat și ca națiune a poporului său. Din acest punct, Ucraina ca națiune nu mai poate fi învinsă, nu mai există niciun dubiu în ceea ce privește locul ei în lume. Teritorial, ea poate fi ocupată, dar independența dobândită în aceste 6 zile rămâne veșnică pentru populația ei.

De remarcat și faptul că înțelegând toate aceste aspecte care sunt în joc, președintele Zelenski nu se rezumă doar la problema securității, conștientizând cât de importantă este comunicarea cu cetățenii săi, mobilizarea lor. Legea marțială i-ar permite teoretic să ia toate măsurile necesare pentru desfășurarea cât mai eficientă a apărării, fără prea multe explicații. Cu toate acestea, comunicarea constantă cu propriul popor, prin acele deja celebre video-uri dimineața, din Kiev, în care cu un zâmbet obosit își anunță compatrioții că a mai rezistat o noapte, transmite încredere poporului și rezistență. Pentru ucraineni, e foarte important să îl aibă ca reper, să știe că indiferent de situație, au spre cine să se uite pentru a le proteja interesele și identitatea. Comunicând constant, nu lasă nicio umbră de neîncredere cum că ar putea să îi trădeze și asta reprezintă un element esențial în mobilizarea lor.

Rețeta Zelenski pare una simplă, care ne face să tânjim după un astfel de lider. Am putea totuși spune că pentru România nu e cazul: țara noastră nu se află în criză de identitate ca națiune de pe urma moștenirii sovietice, e integrată în familia europeană și în NATO. Cu toate acestea, am fi sperat ca și propriul nostru președinte să recunoască caracterul excepțional al unui război purtat la propria graniță și să ne ofere niște garanții bazate pe viziune și comunicare personală cu oamenii, nu bazate pe un status quo deja cunoscut. Președintele Iohannis nu trebuie să construiască o direcție, deoarece aceasta este deja determinată înspre vest. Totuși, în contextul dezinformării și al propagandei de război, e nevoie de un lider care să poată estima riscurile și care să le poată adresa din timp, un lider care să poată percepe efectele negative. Mai mult, devine foarte clar că Rusia e într-un război cu întreaga Europă și întrebarea de pe buzelor tuturor este oare noi cum ne-am descurca, cum am putea duce un conflict ce se anunță lung? Poate mai mult ca niciodată e nevoie de un președinte-cetățean, cineva care să explice simplu, fără limbaj de lemn implicațiile evenimentelor care pentru mulți aduc spaima și incertitudine. Populația română e vulnerabilă în acest moment propagandei și poate fi descurajată. Din păcate, nu există nicio figură între primii oameni din stat, spre care să ne putem uita cu certitudine, iar asta se poate dovedi extrem de nociv. Interesant că discursul președintelui Iohannis s-a bazat într-o mare măsură pe înaltele asigurări de securitate de la NATO. Dar în caz de război, asigurările de la Președintele României, pe când?

Cristi BEREA

Senator USR Iași