fbpx
 
Directorul general TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat după doar 3 luni de când a fost numit în funcție (surse)

Directorul general TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat după doar 3 luni de când a fost numit în funcție (surse)


Surse oficiale au precizat pentru Știrile PRO TV că directorul general TAROM, Bogdan Popescu, a demisionat. Decizia a fost luată după doar 3 luni de când a fost numit în această funcție, în octombrie 2023.

Conform surselor citate, Bogdan Popescu le-a transmis foștilor colegi din TAROM un mesaj în care îi informează că ”în perfect sincron cu echipa de conducere”, a decis să lase ”la latitudinea Consiliul de Administrație numirea la începutul anului viitor a unui nou Director General, care să continue proiectele începute și să conducă compania în noua perioadă a redresării și restructurării”.

Acesta nu menționează și care este motivul care l-a determinat să demisioneze din funcția de director general al TAROM.

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a declarat, săptămâna trecută, în Parlament, potrivit Agerpres, că are încredere în Bogdan Popescu că va reuşi să repună "pe picioare" compania şi a spus că "în 2024 vor fi semne pozitive economic în ceea ce priveşte TAROM".

Bogdan Popescu este absolvent al Facultăţii de Aeronave, al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi al programului EMBA Asebuss.

El are o experienţă de peste 25 de ani în companii de renume internaţional, precum Shell, Metro şi Microsoft.

De asemenea, în anul 2021, Bogdan Popescu a ocupat funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Avioane Craiova.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31