fbpx
 
Navalnîi va fi înmormântat astăzi. Apel pentru ruși să participe „masiv” la funeralii

Navalnîi va fi înmormântat astăzi. Apel pentru ruși să participe „masiv” la funeralii


Înmormântarea lui Navalnîi trebuie să fie un prilej de solidaritate pentru ruși, așteptați în număr mare să-l conducă pe opozantul rus pe ultimul său drum. Familia lui a făcut apel pentru o participare masivă.

Funeraliile opozantului vor avea loc vineri la o biserică în cartierul Mariino, în sud-vestul Moscovei, în care acesta locuia cu familia. Înmormântarea urmează să aibă loc în cimitirul vecin, Borisovo.

Fosta asistentă şi purtătoare de cuvânt a lui Aleksei Navalnîi, Kira Iarmîş, i-a îndemnat joi pe ruşi să participe masiv, vineri, la funeraliile opozantului rus, la aproape două săptămâni de la moartea în circumstanţe obscure a acestuia în închisoare, în Arctica.

Aleksei Navalnîi va fi înmormântat la Moscova. Această (frază) este urmată de obicei de «toţi cei care-l cunosc pe Aleksei ştiau ce fel de om era, vesel, curajos şi cinstit», iar asta este bineînţeles adevărat”, a declarat fosta colaboratoare a opozantului defunct.

El a salutat personalitatea celui care a fost principalul opozant al lui Vladimir Putin.

El era deschis, nu se ascundea de pericol şi nu încerca să semene cu altcineva”, a spus ea.

Era sincer şi curajos, el spunea adevărul”, a continuat fosta asistentă a lui Aleksei Navalnîi, evocând „o adevărată pierdere personală pentru fiecare dintre noi şi este foarte dificil să trăim cu acest lucru”.

Funeraliile lui Aleksei Navalnîi urmează să aibă loc la ora locală 14.00 (13.00, ora României), într-o biserică din cartierul Mariino, în sud-vestul capitalei ruse, unde locuia opozantul împreună cu soţia sa Iulia Navalnaia şi copiii lor.

Echipa opozantului rus a anunţat însă, joi, că serviciile funerare refuză să-i ducă trupul neînsufleţit până la biserică.

 

Sursa: Știrile PRO TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Aprilie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30