Isărescu a primit 28 de voturi „pentru", iar 10 parlamentari s-au abţinut.
Este cel mai longeviv guvernator de bancă centrală, fiind guvernator din 1990, cu o scurtă pauză în care a fost premier (anul 2000). Isărescu a împlinit la începutul lunii august vârsta de 75 de ani, scrie Profit.ro.
Prim-viceguvernator urcă Leonardo Badea (care a fost vice în Consiliul care își va încheia mandatul), în timp ce Florin Georgescu coboară prim-vice, poate cea mai mare surpriză de până acum.
Florin Georgescu, unul dintre cei mai reputați economiști români, apropiat al PDSR-PSD, a ocupat funcția de prim-vicepreședinte al BNR timp de 20 de ani, respectiv din 2004 până azi. El a fost ministru de Finanțe în guvernul Văcăroiu (1992-1996), a fost deputat de Olt din partea PDSR-PSD în perioada 1996-2000 și 2000-2004. A fost, pentru scurt timp, ministru al Finanțelor în guvernul Ponta, în perioada mai 2012 - decembrie 2012.
Georgescu, în vârstă de 70 de ani, ar fi fost chiar pe lista foarte scurtă a economiștilor cu care Mugur Isărescu ar putea fi schimbat de la fruntea BNR.
Cosmin Marinescu (Consilierul președintelui Klaus Iohannis pe probleme economice) intră în CA pe poziția de viceguvernator, înlocuindu-l pe Eugen Nicolăescu.
Cele două comisii au dat aviz favorabil şi pentru Leonardo Badea - prim-viceguvernator al BNR, Florin Georgescu - viceguvernator şi Cosmin Ştefan Marinescu - viceguvernator.
Pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR au primit aviz favorabil: Roberta Anastase (miss România 1994 și fostă șefă a Camerei Deputaților), Balint Csaba, Alexandru Nazare (fost ministru al Transporturilor în guvernul MRU și fost șef al Finanțelor în guvernul Cîțu), Aura Socol (soția „profesorului de economie” al premierului Marcel Ciolacu - Cristian Socol), Horia Neamţu, Cristian Popa.
Toţi cei care au primit aviz în comisii urmează să fie validaţi în funcţii de către plenul comun al Parlamentului. Şedinţa de plen urmează să înceapă la ora 15,00.
Sursa: Știrile PRO TV