Agenția spațială americană (NASA) angajează un „ofițer pentru protecție planetară” care să apere Pământul de contaminare extraterestră și care va avea un salariu de 187.000…
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că Armata Română angajează soldați voluntari. Persoanele interesate își pot depune dosarele începând de luni, 10 iulie. Potrivit unui comunicat…
Rata şomajului în luna mai 2017 a crescut cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă (5,3%), au transmis luni dimineaţa reprezentanţii…
Angajatori din 16 state europene au aproape 750 de posturi vacanţe în reţeaua EURES, cele mai multe în Italia, Germania, Marea Britanie şi Cehia, informează…
Grupul german de utilităţi E.ON, singurul care a reuşit să-şi construiască o poziţie solidă pe piaţa de energie şi gaze locală prin intermediul proceselor de…
Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT), invită angajatorii…