fbpx
 
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a anunţat miercuri că a semnat 11 ordine de încetare a practicilor înşelătoare de către bănci, urmând ca în perioada următoare alte 8 bănci să fie sancţionate, transmite Agerpres.

Fabrica de zahăr din Buzău, aparţinând Agrana România, companie cu acționariat austriac, a fost amendată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu 50.000 de lei. Comisarii au descoperit că aceasta induce în eroare consumatorii în privinţa naturii ingredientelor şi produselor folosite, informează realitatea.net.

ANPC a amendat 15 bănci cu sume totalizând peste 500.000 de lei pentru practici comerciale incorecte în ceea ce priveşte activităţile de publicitate, solicitându-le totodată să înceteze aceste practici, să corecteze contractele deja încheiate, să restuie sumele încasate fără temei legal şi să îşi suspende campaniile publicitare pentru a intra în legalitate.

 

Controlul la cele 15 bănci a fost făcut în perioada 28 august – 6 octombrie şi a vizat respectarea prevederilor legale privind modalităţile sau mijloacele de desfăşurare a activităţilor de publicitate.

 


Un cumpărător a remarcat întâmplător practicile înșelătoare utilizate de unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarket-uri din țară: Kaufland. Cel mai utilizat este, se pare, diferența, aparent nesemnificativă, dintre prețul afișat la raft și cel de la casă. Mulți cumpărători, oricât de atenți ar fi, pot cădea în capcana comercianților.

 


Arhiva ReporterIS

« Octombrie 2023 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31