România a câștigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape înghețate
Facebook / Paul Georgescu

România a câștigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape înghețate

Ultima actualizare: 19 ianuarie 2025Autor: Vizualizări: 100
România a câștigat 35 de medalii la Campionatul mondial de înot în ape înghețate, organizat de International Ice Swimming Association (IISA) în perioada 13 – 19 ianuarie, în Italia, la Molveno. Opt dintre medaliile obținute sunt în clasamentul general.

Potrivit unei postări pe Facebook a președintelui Asociației de înot în ape deschise și înghețate din România, Paul Georgescu, dintre cele opt medalii câștigate de România în clasamentul general două sunt de aur, două de argint și patru de bronz, acestora adăugându-li-se alte 27 obținute în clasamentul pe vârste – zece de aur, nouă de argint și opt de bronz.

„România a demonstrat încă o dată că rămâne una dintre cele mai puternice echipe în această disciplină. (…) Din ce în ce mai multe țări cu care ne batem de la egal la egal, Franța, Germania, Polonia, aparțin și sunt finanțate de federațiile de specialitate, iar în România ice swimming-ul nu e recunoscut încă oficial ca ramură sportivă”, a menționat Georgescu.

La cea de-a VI-a ediție a Campionatului mondial de înot în ape deschise din Italia, echipa României a fost formată din 20 de sportivi de performanță sau amatori cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani.

La evenimentul organizat de IISA, au fost prezenți sportivi din 35 de țări.

IISA s-a înființat în anul 2009 și ”a inventat” ice swimming-ul, acest sport, considerat extrem, presupunând înotul în apă cu o temperatură mai mică de 5 grade Celsius, doar cu o cască de silicon, o pereche de ochelari și un costum standard de înot. Asociația a stabilit un set cuprinzător de reguli de siguranță pentru sportivi, iar în urma competițiilor oficiale există și recorduri mondiale. În momentul de față, asociația are membri în 73 de țări, iar în 43 dintre ele, printre care și România, sunt înotători care au parcurs cel puțin un kilometru. Obiectivul asociației este introducerea înotului în ape înghețate în categoria sporturilor olimpice de iarnă.

REPORTERIS îți recomandă și ...
Dumitru Oprea despre pericolul crizei în România: „Împrumuturile lui Teodorovici acoperă cheltuielile populiste. Ne vom izbi de un zid, ca în 2008”

 

Sursa: Agerpres

Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
ReporterIS pe Google News
Lasă un comentariu

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arcadia

Editorial

Cele mai noi Birouri Clasa A din Iași | DOTĂRI PREMIUM - NOCIS

Articole din aceeași categorie

REPORTERIS îți recomandă și ...
Simona Halep se califică în sferturile de finală de la US Open, unde, cel mai probabil, o va întâlni pe Serena Williams
Antibiotice iasi

Articole pe subiecte simiare

REPORTERIS îți recomandă și ...
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a validat suspendarea Comitetului Olimpic Rus de către CIO
Palas Iasi