Scandalul din gimnastică continuă. Americanii anunţă că vor contesta decizia TAS în urma căreia Chiles a pierdut bronzul la sol
Comitetul Olimpic şi Paralimpic American a anunţat că va face apel după ce TAS a decis ca gimnasta americană Jordan Chiles să returneze medalia de bronz la sol, de la Jocurile Olimpice de la Paris, şi ca aceasta să îi revină Anei Bărbosu, relatează AP.
Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat, sâmbătă seara, că va respecta decizia TAS, astfel că Barbosu urcă pe locul al treilea. Comitetul Internaţional Olimpic a confirmat decizia duminică, anunţând că realocă medalia de bronz din finala feminină la sol de lunea trecută româncei Ana Bărbosu.
„Credem cu tărie că Jordan a câştigat pe bună dreptate medalia de bronz şi au existat erori critice atât în punctarea iniţială de către Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG), cât şi în procesul ulterior de apel al TAS, care trebuie abordate”, se arată în comunicatul Comitetului Olimpic şi Paralimpic al Statelor Unite. „Eroarea iniţială a avut loc în punctarea de către FIG, iar a doua eroare a avut loc în timpul procesului de apel la TAS, unde USOPC nu a beneficiat de timp adecvat sau de notificare pentru a contesta efectiv decizia”, se precizează în comunicatul USOPC, care a fost publicat duminică.
Nu se ştie în acest moment care va fi procesul exact pentru apel. Cele două posibilităţi pentru USOPC ar fi la cea mai înaltă instanţă din Elveţia, Tribunalul Federal Elveţian, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Sursa: News.ro
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Să aducem la Iași 500 de milioane de euro împreună și să facem cel mai mare proiect integrat de infrastructură pentru Iași.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare