
FIFA a ridicat suspendarea echipelor sub 17 ani din Rusia. Acestea vor putea participa la Cupa Mondială
Federaţia internaţională de fotbal (FIFA) a ridicat miercuri suspendarea echipelor sub 17 ani din Rusia, permiţându-le să participe la Cupa Mondială rezervată acestei categorii de vârstă, informează AFP.
Această decizie este urmarea celei adoptate pe 27 septembrie de UEFA, instanţa fotbalistică europeană, de reintegrare a echipelor ruseşti Under-17 în competiţiile sale.
Echipele respective vor putea juca sub numele de „Uniunea de fotbal a Rusiei” şi nu sub cel de Rusia, iar drapelul şi imnul lor naţional rămân interzise, urmând să „arboreze culori neutre”, precizează FIFA.
Până la decizia UEFA, ruşii erau excluşi din toate competiţiile internaţionale de fotbal, atât cele de club, cât şi cele rezervate echipelor naţionale, după invadarea Ucrainei de către armata rusă, în februarie 2022, decizie luată în comun de UEFA şi FIFA.
Ruşii nu vor participa însă la următoarea Cupă Mondială Under-17, care va debuta peste o lună în Indonezia, în condiţiile în care nu au putut lua parte la calificări.
„Consiliul FIFA a reiterat condamnarea războiului ilegal dus de Rusia în Ucraina şi a confirmat că celelalte prevederi ale deciziei luate pe 28 februarie 2022 vor rămâne în vigoare până la sfârşitul conflictului”, a adăugat forul fotbalistic mondial pe site-ul său, menţionând în special suspendarea echipelor de seniori.
După decizia UEFA, Ucraina a anunţat că va boicota competiţiile europene de fotbal la care vor participa echipe din Rusia.
Sursa: Agerpres
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole