fbpx
 
Poliţiştii timişeni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări in rem pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, după ce în curtea Laboratorului de Igienă a Radiaţiilor din Timişoara al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ar fi fost identificată prezenţa unei surse de radiaţii, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Un bărbat de 54 de ani a fost reţinut, fiind acuzat că a îmbătat o fată de 16 ani, de la un liceu din Timişoara, apoi a întreţinut relaţii sexuale cu ea pe care le-a filmat. Ulterior, a şantajat-o pentru a continua relaţia, iar când fata a refuzat a distribuit imagini cu ea colegilor şi familiei. Luni de zile, bărbatul a urmărit-o zilnic la şcoală.

O tânără de 29 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi complicitate la infracţiunea de camătă, precum şi o femeie de 75 de ani pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

O motocicletă de pe care a căzut motociclistul a intrat în coliziune cu o autospecială de poliţie aflată în misiune, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apropierea localităţii Brestovăţ, din judeţul Timiş, un bărbat ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare.

Şoferul autobuzului care a fost implicat într-un accident rutier, marţi, pe raza localităţii Sânandrei, a decedat, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Un paznic dintr-un supermarket din Timișoara a fost bătut cu sălbăticie de mai mulți bărbați. În plus, scandalagii au înjurat pe toată lumea care le-a ieșit în cale. A fost nevoie de intervenția poliției pentru a calma spiritele. 

Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite decedate în apartamentul lor din Timişoara, marţi după-amiaza, medicii legişti negăsind urme de violenţă pe corpurile lor.

Poliţiştii din Remetea Mare au reţinut pentru 24 de ore doi tineri bănuiţi de delapidare, după ce şi-ar fi însuşit mai multe colete care conţineau telefoane mobile şi suma de 9.000 de lei de la firma la care lucrau, cauzând un prejudiciu total de 31.000 de lei.

Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Sângeorge, comuna Birda, a fost reţinut de poliţişti, luni, el fiind cercetat penal pentru că ar fi ucis prin împuşcare un câine care aparţinea unui vecin, informează Biroul de Presă al Poliţiei Timiş.

Pagina 1 din 9

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29