fbpx
 

cristi tanasa

Ucraina afirmă că a doborât al doilea avion rusesc de spionaj în aproximativ o lună

Ucraina afirmă că a doborât un avion militar rusesc de spionaj A-50 , al doilea astfel de anunţ în puţin peste o lună., relatează CNN.

Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, a fost găsit vinovat de mărturie falsă

Fostul cancelar al Austriei, Sebastian Kurz, a fost găsit vinovat de falsă mărturie, în urma unui proces în care a fost acuzat că a minţit în faţa unei comisii parlamentare în timp ce era încă în funcţie, relatează AFP şi Reuters.

Caz șocant în Drobeta Turnu Severin. Un adolescent și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă

Un incident șocant a avut loc, vineri, pe o stradă din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți. Un adolescent în vârstă de 18 ani și-a înjunghiat iubita și a încercat să se sinucidă.

O femeie a fost găsită în comă în casa unui bărbat din Vaslui. A fost adusă cu elicopterul SMURD la Iași

O femeie în vârstă de 63 de ani a fost găsită inconştientă, în comă şi cu lovituri puternice în zona capului, în locuinţa unui bărbat din localitatea Vetrişoaia, judeţul Vaslui. Victima a fost preluată de un elicopter şi transportată la un spital din Iaşi. Potrivit poliţiştilor, principalul suspect este un bărbat de 66 de ani, în locuinţa căruia a fost găsită femeia.

Tragedie pentru o familie din Cluj. Un băiat de 11 ani a murit după ce a înghițit capacul unui șurub de la bicicletă

Un copil de 11 ani din Cluj a murit, după ce a aspirat căpăcelul unui șurub de la bicicletă.

NATO dă undă verde Kievului să atace „ținte militare rusești din afara Ucrainei”

Ucraina are dreptul de a lovi „ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei", în conformitate cu dreptul internaţional, a declarat secretarul general al NATO, o declaraţie pe care o face pentru prima dată de la începutul războiului, în urmă cu aproape doi ani, relatează Financial Times.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că Dumitru Dian Popescu, fost senator PNL de Gorj, a colaborat cu Securitatea comunistă

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit că Dumitru Dian Popescu, fost senator PNL de Gorj, a colaborat cu Securitatea comunistă, el fiind acuzat de CNSAS că l-a "turnat" pe un student străin aflat la studii în România.

O nouă tragedie pe Șoseaua Morții. O persoană decedată și patru rănite în urma unui accident rutier produs pe E85

Un şofer în vârstă de 64 de ani şi-a pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost transportate la spital, una dintre ele fiind preluată cu ajutorul unui elicopter SMURD, în urma unui accident de circulaţie petrecut, vineri, pe DN2 (E85).

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a validat suspendarea Comitetului Olimpic Rus de către CIO

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne consideră că suspendarea Comitetului Olimpic Rus (ROC) de către Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) "nu a încălcat principiile legalităţii, egalităţii, predictibilităţii şi proporţionalităţii", astfel încât acceptă decizia forului olimpic internaţional şi menţine sancţiunea, informează EFE.

Peste 350 de amenzi și 33 de permise de conducere reținute joi de polițiștii ieșeni

Poliţiştii ieşeni au intervenit joi la peste 85 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au fost aplicate peste 350 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor au fost sesizate 23 de infracţiuni.

Pagina 2 din 5146

Arhiva ReporterIS

« Februarie 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29