
Un sfert de veac din dragoste de carte: Târgul de carte LIBREX
În perioada 10-14 mai, la cele trei spaţii de evenimente AGORA EX LIBRIS din incinta Palas Mall (nivelul 0 şi nivelul 1), se va desfăşura ediţia cu numărul 25 a Târgului de Carte LIBREX. Este unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute târguri de acest gen din România. Sute de evenimente pregătite pentru publicul de toate vârstele: de la lansări de carte la conferințe.
Primăvara cărţilor la Iaşi, sub semnul unui prim sfert de veac din dragoste de carte.
Din toată lumea, pentru ieșeni
Tema acestei ediții, „Cărți și oameni în jurul lumii” adună invitați speciali din Franța, Germania, Egipt, Mexic și România, dar și 150 de expozanţi cu un profil axat pe tematica complexă a Târgului (carte, arte vizuale, muzică, papetărie, birotică, jucării), precum și pe zone care derivă din aceasta (instituții de învățământ, centre culturale, promotori culturali, biblioteci).
Edituri din întreaga ţară (București, Iași, Cluj, Pitești, Constanța, Brăila, Craiova) și Republica Moldova (Chișinău), companii distribuitoare de carte românească şi străină, papetărie şi muzică, instituţii şi asociaţii de cultură sau autori individuali, își prezintă oferta, publicul având astfel oportunitatea de a alege cărţi din diverse domenii de specialitate: artă, beletristică, ştiinţă şi tehnică, calculatoare, mass-media şi comunicare, medicină, psihologie, dezvoltare personală, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi străine, cărţi pentru copii, enciclopedii, dicţionare şi ghiduri, manuale şi auxiliare didactice, cărţi pentru timpul liber, meditație şi recreere.
Mii de vizitatori vor veni și în acest an la LIBREX
250 de evenimente
Ediția de anul acesta a Târgului de Carte oferă publicului de toate vârstele Agenda culturală LIBREX 2017, care cuprinde 250 de evenimente de sine stătătoare, dintre care numeroase lansări de carte urmate de sesiuni de autografe, întâlniri literare de excepție la Conferinţele LIBREX 2017, dezbateri de specialitate, mese rotunde, recitaluri de muzică şi poezie, teatru şi film, expoziţii de artă. Din program mai fac parte ediția a V-a a Concursului de Interpretare Artistică „Micul Prinţ” care adună 145 înscrisuri individuale și în trupe la cele trei secțiuni: „Creație literară” și „Creație plastică”, „Artă teatrală” și „Interpretare poetică și muzicală” (participanți din Iași, Pașcani, Suceava, Roman și Bârlad), Premiile LIBREX 2017, Tombola „Citeşti şi Câştigi” cu sute de premii în cărți și cu Marele Premiu constând într-o bibliotecă oferită de Mobexpert.
LIBREX este singurul târg care are o colecție de carte dedicată autorilor care au conferențiat aici de-a lungul timpului, volume publicate anual la Editura Trovant, iar de anul acesta își propune să lanseze un concurs de debut literar pe secțiuni, concurs finalizat prin publicarea volumelor câștigătoare la următoarea ediție.
Programul de conferințe LIBREX 2017
– „Jocul pe care puțini dintre noi îl mai joacă” – susținută de Luis Armenta Malpica, poet, romancier, eseist şi traducător, director al Casei Editoriale „Mantis Editores”, co-fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din statele din Vestul Mexicului.
– „O fărâmă din istoria zbuciumată a Americii Latine desprinsă din romanul «La Feria» («Târgul») de Juan Jose Arreola” – Lucero Alanis, scriitoare și editor, membră a PEN Clubului Internațional, fostă președintă a Asociației Cluburilor de Carte din Mexic.
– „Parisul iluziilor literare șI artistice” – Matei Vișniec, poet, dramaturg, romancier, jurnalist, membru al mai multor uniuni de creaţie în România şi în Franţa.
– „Călătorie versus tehnologie. Cum să pleci la drum ca un călător, nu ca un turist” – Marius Chivu, scriitor, traducător și cronicar literar.
– „Calea spre a deveni autor” – de scriitorul german Arno Strobel.
– „Considerații crtice asupra cercetării antropologice și a filosofiei culturale“ – antropologul și sociologul francez Claude Karnoouh, în dialog cu istoricul Florin Cîntic.
– „Pentru o morfologie a genmului utopic” – Corin Braga, scriitor și profesor de literatură comparată, membru corespondent al Academia de Ciencias din Buenos Aires, Argentina, vicepreşedinte al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.
– „Literatură și revoluție” – Mohamed Salmawy, scriitor, ziarist și dramaturg egiptean, fost Președinte al Uniunii Scriitorilor din Egipt.
– „Să trăiești în lume ca un poet, o miză pentru vremea noastră” – Bruno Doucey, poet, prozator și editor francez.
– „Octavio Paz – Omagiu și profanare” – Muguel Maldonado, poet, editor, diplomat, fost atașat cultural al Ambasadei Mexicului în Kenia.
– „Alfredo R. Placencia sau construcția semantică a durerii” – Jorge Souza, poet mexican, ziarist şi doctor în lingvistică.
Distribuie acest articol, alege-ți platforma!
URMĂREȘTE-NE PE GOOGLE NEWS:
Proiectele IULIUS sunt locul de întâlnire și entertainment pentru toate vârstele, destinația ta preferată de shopping sau locul în care ai acces la toate serviciile necesare, aproape de casă. Palas, Iulius Mall, Family Market Miroslava și Bucium își așteaptă vizitatorii, după un program special, atât în zilele de vineri și sâmbătă, cât și în a doua zi de Paște. Cafenelele și restaurantele de la Palas te întâmpină cu atmosferă de sărbătoare inclusiv în prima zi de Paște, iar Cinema City din Iulius Mall Iași este, de asemenea, o variantă pentru cei care doresc să vizioneze un film în compania celor dragi.
Articole din aceeași categorie
Articole pe subiecte simiare
Alte articole