fbpx
 
A murit Elisabeth Rațiu, soția marelui om politic și lider țărănist Ion Rațiu

A murit Elisabeth Rațiu, soția marelui om politic și lider țărănist Ion Rațiu


Elisabeth Raţiu a încetat, astăzi, din viață la vârsta de 94 de ani, la Londra. Vestea a fost anunţată public pe Facebook şi pe site-ul Centrului Raţiu pentru Democraţie.

 

„Anunțăm cu profundă tristeţe trecerea în neființă a lui Elisabeth Rațiu, soția lui Ion Rațiu. Odihnească-se în pace!”, se arată în mesajul de pe pagina de Facebook Ratiu Center for Democracy.

 

Reprezentanţii familiei au anunţat că trupul acesteia va fi incinerat şi în cursul lunii noiembrie se va oficia o ceremonie la Biserica St James din Piccadilly, în Londra.

 

„Născută în 1921, Elisabeth Pilkington Raţiu este originară din comitatul Lancashire, Marea Britanie, din apropierea micului oraş industrial St. Helens, zonă pe care patru generaţii de Pilkingtoni au transformat-o într-o Mecca englezească a sticlăriei. L-a întâlnit pe Ion Raţiu la Cambridge şi s-au căsătorit în 1945. În paralel cu viaţa de familie, Elisabeth şi-a dedicat timpul lucrului ca asistent social în mediul spitalicesc din Londra. A devenit tot mai interesată de problemele de sănătate mentală din comunitatea londoneză, astfel că după o creştere constantă a implicării sale în serviciile locale de specialitate, a fost aleasă preşedinte al Asociaţiei Mind din Kensington şi Chelsea, organizaţie recunoscută pentru serviciile sale de suport”, se mai arată pe site-ul oficial al organizației.

 

 

Potrivit aceleiaşi pagini, Elisabeth Raţiu a fost mereu o susţinătoare a democratizării României, iar în noiembrie 2014, la ultimele alegeri prezidenţiale, ea a lăcrimat când i-a văzut pe românii din Londra aşteptând la coadă să-şi exercite dreptul la vot. „Cât de mult s-ar fi bucurat Ion!”, i-a spus atunci fiului său Nicolae.

 

„După căderea lui Nicolae Ceauşescu, Elisabeth Raţiu a ales fără ezitare să-l însoţească pe soțul său înapoi în România, alegând un viitor nesigur. A participat alături de acesta la campania prezidenţială din 1990, îndurând în mod curajos tentativele de intimidare ale reprezentanţilor Frontului Salvării Naţionale, care urmăreau zdrobirea opoziţiei, în favoarea lui Ion Iliescu”, precizează sursa citată.

 

„Din 2000, după moartea lui Ion Raţiu, Elisabeth s-a întors să locuiască la Londra, ocupându-se în continuare de activităţile Raţiu Family Charitable Foundation, ale Centrului Raţiu pentru Democraţie şi ale Asociaţiei Mondiale a Sănătăţii Mentale, în care fusese de asemenea activă. În semn de recunoaştere a muncii sale, Elisabeth a primit distincţii din partea mai multor instituţii şi organizaţii, între acestea, Preşedinţia României şi Departamentul de Stat al SUA”, se mai arată în comunicat.

 

(Sursa: digi24.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31