fbpx
 
Român asasinat la Londra într-o reglare de conturi din lumea interlopă Foto: Facebook

Român asasinat la Londra într-o reglare de conturi din lumea interlopă


Român asasinat la Londra, într-o reglare de conturi din lumea interlopă. Aceasta este una dintre ipotezele pe care poliţiştii englezi le iau în calcul după ce au găsit trupul neînsufleţit al unui român, într-un apartament dintr-un cartier situat în vestul Londrei.

 

Conform jurnaliştilor britanici de la standard.co.uk, Ionuţ Laurențiu Lazăr a fost împuşcat mortal în piept la doar două zile după ce intrase în Anglia. Tânărul este din Drobeta Turnu Severin, dar trăia la Timișoara. Prietenii săi știau că acesta a plecat în Marea Britanie la muncă, împreună cu un alt prieten. Cât a fost acasă, a lucrat ca bodyguard pentru M-Box Security.

 

Sângerosul eveniment s-a întâmplat în Askew Road, iar la câteva ore după atacul armat, oamenii legii au arestat un suspect în vârstă de 18 ani. În urma primelor cercetări, se pare că Lazăr a fost atacat în apartamentul său de mai mulţi indivizi înarmaţi, în dimineaţa zilei de sâmbătă.

 

Conform informaţiilor vecinilor, apartamentul în care s-a produs evenimentul, reprezintă un punct de întâlnire pentru traficanţii de droguri.

 

(Sursa: EVZ.ro)


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31