fbpx
 
Româncă de 29 de ani, moartă la Roma din cauza ambulanței care a întârziat peste 2 ore

Româncă de 29 de ani, moartă la Roma din cauza ambulanței care a întârziat peste 2 ore


Paula Onofrei, o româncă de 29 de ani, stabilită în Italia, a decedat la Roma, rudele ei acuzând serviciul de ambulanță că a întârziat nepermis de mult fapt ce a condus la decesul ei, relatează Il Mesaggero.

S-a simțit rău, s-a dus la spital însă medicii nu au constatat nimic îngrijorător. După ce a stat acasă mai mult de 24 de ore sub calmante puternice, după încă o zi, sora lui vede că lucrurile se înrăutățesc și sună la 118, numărul de urgență în Italia, în cazul urgențelor medicale.

Prima dată a sunat după ora 13:00. A patra oară la 15:29, atunci ajungând și ambulanța, relatează ziarul italian.

În cele din urmă, Paula a murit acasă, în fața serviciilor de urgență. Serviciul de ambulanță a decis să deschidă o anchetă internă pentru a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat. Asta încearcă să afle și rudele tinerei.

„Nu vrem să ajungem la concluzii pripite, dar așteptăm cu încredere ca justiția să înțeleagă ce s-a întâmplat. Trebuie să se facă lumină”, spune Aurelio Padovani, avocatul familiei, care a depus o plângere in rem pentru omor din culpă.

În urma autopsiei s-a descoperit că fata murise din cauza unui șoc septic produs din cauza unui ulcer duodenal perforat, complicat cu peritonită.

 

Sursa: G4Media


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31