fbpx
 
* Operațiunea a fost lansată în 2016, imediat ce-a venit Mihai Chirica la Primărie, pentru că era binevoitor cu familia Asimionesei, patronii ziarului BZI
* Avocata Irina Iacob a recunoscut în ancheta DIICOT că cesiunea contractului pe terenul din Sărărie a fost întocmită în fals
* În acte apărea că Delta Press cesionase contractul către Global Impex în anul 2010, ambele fiind firme ale patronilor BZI
* În realitate, cesiunea a fost redactată în 2016 de avocata Iacob
* Fără acest act, familia Asimionesei pierdea terenul din Sărărie, pentru că Delta Press dăduse faliment între timp
* Falsul arată o premeditare, Claudiu Asimionesei vânzând apartamente de 1 milion de euro pe un teren primit gratis, iar în 2021 voia să mai vândă apartamente de încă 1 milion de euro
* Irina Iacob a mărturisit pentru a nu-și complica situația de inculpată
* Asimionesei a apelat la avocat pentru „atestare dată certă”, și nu la notar, pentru că notarii au registru unic electronic, unde autentificarea nu poate fi falsificată. La avocați, în schimb, se putea
* Și inspectorul Ghergheșanu, din Primărie, care e semnat recepția la blocul din Sărărie, a declarat la DIICOT că arhitectul-șef Mustiață, viceprimarul Harabagiu și primarul Chirica știau că se fac apartamente de vânzare în loc de pensiune
* Mihai Chirica s-a scos: l-a pus pe viceprimarul Harabagiu să semneze recepția

Două mărturii extrem de importante în dosarul Sărărie 202. Avocata Irina Iacob, cea care a plăsmuit un act de o însemnătate crucială în afacerea imobiliară Asimionesei - Primărie, a recunoscut antedatarea documentului.

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31