fbpx
 
O fetiţă de opt ani a fost violată de unchiul său în timp ce mama ei dormea beată pe acelaşi pat. Vasile Mocanu a fost arestat preventiv şi trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru viol în formă calificată.

 

Caz revoltător în comuna ieşeană Dobrovăţ. Un individ de 53 de ani a abuzat-o sexual pe nepoata sa de opt ani, în aceeaşi cameră în care se afla şi mama fetei, care dormea din cauza consumului excesiv de băuturi alcoolice.

 

Potrivit rechizitoriului, copila, fratele ei geamăn şi o soră de 12 ani, rămăseseră în grija mamei după ce tatăl lor a decedat, în iulie anul acesta.

 

Irina M., mama celor trei copii, avea o relaţie cu cumnatul său, încă înainte de decesul soţului. În iunie, femeia a mers acasă la concubinului ei, unde a consumat în exces băuturi alcoolice, iar apoi a adormit, în timp ce fetiţa şi fratele său se jucau în curtea casei.

 

Procurorii susţin că atunci când copila a intrat în locuinţă pentru a bea apă, Vasile Mocanu a târât-o într-o cameră şi a violat-o.

 

„Acesta (Vasile Mocanu- n.r. ) a luat partea vătămată de braţ, obligând-o să meargă într-o cameră unde s-a întins pe pat şi i-a cerut minorei să se aşeze deasupra. Pe acelaşi pat dormea martora M.I., aflată în stare de ebrietate”, arată procurorii în rechizitoriu.

 

Pentru a o convinge pe nepoata sa să întreţină cu el un act sexual oral, Mocanu i-a promis că îi va da ciocolată, dar pentru că aceasta a refuzat, a obligat-o.

 

„După consumarea actului sexual oral, inculpatul a încercat să întreţină şi un raport sexual normal, care nu s-a consumat întrucât persoana vătămată acuza dureri şi a începutsă plângă“, se mai arată în documentul citat.

 

Fratele fetiţei,  care intrase în casă pentru a vedea de aceasta nu mai vine la joacă, a asistat la o parte dintre scene şi s-a dus să o anunţe pe sora mai mare. Alertat de zgomotele din curte, individul a renunţat la planul său.

 

Copiii nu i-au povestit nimic mamei, dar o lună mai târziu, fetiţa de 12 ani, i-a spus ce s-a întâmplat unei surori de 20 de ani, care s-a întors acasă din străinătate. Tânăra este cea care a anunţat Poliţia.

 

„Persoana vătămată a fost audiată în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi, ocazie cu care a descries în amănunt abuzul la care a fost supusă de către unchiul său, inculpatul Mocanu Vasile, folosind păpuşile de recuzită pentru a descrie un act sexual oral şi un raport sexual normal”, susţin anchetatorii.

 

În faţa procurorilor, Mocanu nu a recunoscut faptele, susţinând că „a pupat persoana vătămată ca pe o nepoată” şi nu a întreţinut cu aceasta relaţii sexual.

 

În septembrie, bărbatul a fost arestat preventiv.


Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a avocatului Iulian Gafon sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă”, „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului” (două infracţiuni), „conducerea unui vehicul fără permis (având suspendat dreptul de a conduce autovehicule) şi „părăsirea locului accidentului”.

 

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 10.06.2016, Iulian Gafon a condus pe străzile din municipiul Iaşi autoturismul proprietate personală, deşi avea o îmbibaţie alcoolică de 2,25 g/l alcool pur în sânge.

 

În ziua de 17.09.2016, deşi avea suspendat dreptul de a conduce vehicule ca urmare a săvârşirii infracţiunii sus-menţionate, avocatul ieșean a condus din nou autoturismul pe străzile din municipiul Iaşi şi pe şoseaua Nicolina a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar, a accidentat doi pietoni, dintre care unul a decedat în urma rănilor suferite.

 

Citește și IMAGINI DE COȘMAR! Bărbatul accidentat mortal de avocatul Iulian Gafon n-a avut nicio șansă: a fost spulberat de mașină și aruncat în aer ca o păpușă

 

După producerea accidentului, Iulian Gafon a părăsit locul accidentului, a abandonat autoturismul avariat şi, după depistarea sa de către organele de poliţie, s-a constatat că avea o îmbibaţie alcoolică de 2,80 g/l alcool pur în sânge.

 

Dosarul a fost trimis instanței de la Curtea de Apel Iaşi.


Un tânăr de 17 ani din judeţul Vaslui, acuzat că a comis două violuri în doar trei luni (fiind cercetat în libertate după prima fapta), a fost condamnat de magistraţii bârlădeni pentru primul viol comis asupra femeii de 40 de ani la internarea într-un centru educativ pe o perioadă de doi ani. Sentința este definitivă, nefiind atacată de procurori. Săptămâna viitoare instanţa urmează să pronunţe sentinţa şi pentru cel de-al doilea viol, la care victimă a fost o copilă de doar 12 ani.

 

Ciprian Andronic şi-a recunoscut faptele atât cea de viol, cât şi cea de furt (a sustras telefonul victimei, după viol), beneficiind astfel de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă, înjumătăţite din start, având în vedere starea sa de minorat.

 

Astfel, magistraţii Judecătoriei Bârlad au dispus o pedeapsă sub minimum special, prevăzut de lege, hotârând aplicarea unei măsuri educative privative de libertate: internarea într-un centru educativ, pe o perioadă de 2 ani, scrie „Adevărul”.

 

În plus, adolescentul a fost obligat să achite victimeri, o femeie de 40 de ani din localitatea Vutcani, suma de 8.000 de lei, cu titlul de daune materiale şi morale. Femeia batjocorită, are trei copii minori şi un băiat de 23 de ani care trăieşte în concubinaj cu mătuşa agresorului.  După ce a batjocorit-o, ca şi în cazul fetiţei de 12 ani, i-a luat telefonul şi a fugit.

 

Decizia instanţe bârlădene a rămas definitivă, nefiind atacată de procurori şi cu atât mai puţin de tânărul inculpat.

 

Fiind minor, anchetatorii au decis cercetarea lui în stare de libertate, tânărul recunoscându-şi faptele.

Trei luni mai târziu, tânărul a acostat o fetiţa de 12 ani, în timp ce se întorcea de la un magazin din sat şi sub ameninţarea unui cuţit a dus-o într-o curte părăsită, unde a abuzat-o sexual. Fetiţa a fot ameninţată că va fi omorâtă şi aruncată în fântână dacă va striga după ajutor. Abia după cel de-al doilea viol, procurorii au dispus reţinerea tânărului şi prezentarea lui în faţa judecătorilor, care emis mandat de arestare preventivă pe numele său.

 

Ciprian Andronic urmează a primi condamnarea în cel de-al doilea dosar de viol pe 11 octombrie.

 

(Sursa: adevarul.ro)


Copiii luați din orfelinatele românești erau antrenați și învățați să lupte, să se schimbe în grabă, să fugă fără să lase urme, să doarmă sub cerul liber și să reziste în condiții meteo dure, ca în trupele speciale.

 

Având aceste abilități, mica armată punea la cale lovituri în întreaga Europă, de la Paris la Firenze.

 

Zilele trecute au fost arestate patru persoane la cererea procuraturii fiorentine, în urma unei operațiuni desfășurată în numeroase țări. Comandoul destructurat ar face parte dintr-un grup paramilitar de circa 300 de persoane. Printre acestea se numără și cele care au jefuit un magazin de bijuterii din centrul istoric al orașului Firenze, furând obiecte în valoare de 300.000 de euro.

 

Aceeași bandă ar fi responsabilă de jafurile cu bâte și topoare comise în două magazine de bijuterii din Milano și de o tentativă de jaf tot la Firenze, menționează Gazeta Românească.

 

„Operațiunea a dus la reținerea unor subiecți care acționau cu o extraordinară ferocitate și violență”, a explicat procurorul Giuseppe Creazzo.

 

Potrivit anchetatorilor, cei patru arestați aparțin unei organizații anihilată lunile trecute, odată cu capturarea presupusului lider în România. Aici se pare că începea cariera infractorilor, recrutați din rândul orfanilor, care erau instruiți să jefuiască. Deși foarte bine pregătiți și abili, agenții din Firenze i-au depistat datorită ADN-ului găsit pe niște haine abandonate după lovitura de la magazinul de bijuterii.

 

(Sursa: b1.ro)


Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni seară, la TVR, că DNA a trimis în judecată anul acesta 800 de persoane, dintre care 600 sunt deja condamnate definitiv, în condiţiile în care există procurori care au şi peste 100 de dosare în lucru. Kovesi a spus că, pentru finalizarea mai rapidă a dosarelor, DNA are nevoie de încă 80 de poliţişti şi a arătat că, pe rolul instanţelor, se află 700 de dosare instrumentate de Direcţia Naţională Anticorupţie.

 

„Avem procurori care au peste 100 de dosare în lucru, trebuie să lucreze în toate dosarele, avem procurori care participă la şedinţele de judecată, avem pe rolul instanţelor de judecată 700 de dosare", a spus Laura Codruţa Kovesi.

 

Procurorul şef al DNA a adăugat că pentru finalizarea mai rapidă a dosarelor, DNA mai are nevoie de 80 de poliţişti.

 

„Am solicitat suplimentarea cu un număr de 120 de poliţişti, am primit până în prezent un număr de 40 de poliţişti, a fost acea decizie a Guvernului prin care a alocat câte 40 de poliţişti DNA, DIICOT şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Noi am revenit la solicitările noastre, deci pentru a putea funcţiona aşa cum ne-am dori şi aşa cum ar trebui ca să finalizăm dosarele într-un ritm mai rapid, mai avem nevoie de încă 80 de poliţişti", a precizat Kovesi.

 

Ea arătat că a trimis o solicitare ministrului Justiţiei, iar până acum nu a primit răspuns.

 

Kovesi a mai spus că procentul de achitări în cazul dosarelor DNA se menţine la nivelul anilor trecuţi, iar zvonurile că ar exista "dosare subţiri" sunt neîntemeiate.

 

„Apropo de dosare subţiri şi nesubţiri, în acest an, noi am trimis în judecată aproape 800 de persoane, aproape 600 de persoane sunt deja condamnate definitiv, sigur, parte dintre ele, dintre dosarele acoperite în cursul anilor trecuţi, parte dintre ele încă se judecă, avem 700 de dosare pe rolul instanţelor de judecată, 500 de dosare sunt fond, 200 de dosare ale DNA sunt în căile de atac. Procentul de achitări se menţine la acelaşi nivel ca şi în anii trecuti, am auzit poveşti că dosarul e subţire, că nu e faptă, că e dosar politic, că nu există suficiente probe şi ulterior am obţinut hotărâri judecătoreşti de condamnare. Haideţi să aştepătm să vedem decizile judecătorilor. Doar judecătorul poate să ne spună dacă un dosar este solid, dacă are probe sau n-are probe", a declarat procurorul şef al DNA.

 

(Sursa: realitatea.net)


Comisarul-şef Vasile Chelaru este acuzat de abuz în serviciu, instigare la fals intelectual şi la delapidare. Săptămâna trecută, procurorii au ridicat mai multe documente de la sediul poliţiei. Ancheta îi vizează şi pe alţi trei angajaţi.

 

Toţi sunt suspectaţi că au îngreunat şi au efectuat defectuos cercetările într-un dosar de viol, lipsire de libertate şi favorizarea infractorului.

 

Poliţistul va fi dus marţi în fata magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

 

(Sursa: Știrile Pro TV)


Comisarul-şef Vasile Chelaru, şeful Poliţiei municipiului Bârlad, a fost dus la audieri, astăzi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, în cazul său existând suspiciunea comiterii unor infracţiuni de serviciu, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Mihaela Plopan.

 

Joia trecută, procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad au ridicat o serie de documente de la Poliţia municipiului Bârlad, fiind vizat comisar-şef Vasile Chelaru şi alţi trei angajaţi ai poliţiei bârlădene.

 

Poliţiştii bârlădeni sunt suspectaţi că au tergiversat şi au efectuat defectuos cercetările într-un dosar de viol, lipsire de libertate şi favorizarea infractorului.

 

În acelasi dosar este cercetat si psihologul Ionel Bratianu, seful Centrului de Primiri in Regim de Urgenta a Copilului Abuzat si Exploatat Barlad, find acuzat ca ar fi intocmit o expertiza favorabila unui violator.

 

Procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Barlad au desfasurat, joi, patru perchezitii in birourile Politiei Municipale, in acest dosar, printre cei vizati numarandu-se si comisarul sef Vasile Chelaru.

 

(Sursa: radioiasi.ro)


Pagina 16 din 16

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31