fbpx
 
În burta monstrului. Semnele corupției lui Chirica și Alexe sunt vechi și nevindecate

În burta monstrului. Semnele corupției lui Chirica și Alexe sunt vechi și nevindecate


Sunt câteva învățăminte importante din poveștile cu Mihai Chirica și Costel Alexe, dar pe care nu le vom reține niciodată. Întreaga matrice a statului român este alienantă, astfel încât nimeni nu va învăța nimic și orice schimbare este imposibilă. O să explic în final de ce.

La Chirica și Alexe semnele sunt de mult timp. Mihai Chirica justifica în 2011 cumpărarea unui apartament cu 3 camere în Centrul Iasului, de 75 mp, cu banii din vânzarea unui alt apartament, de 54 mp, din Canta. O minciună. Banii din acea tranzacție nici măcar nu-i reveneau, era locuința părinților care s-au relocat la țară, iar fratele primarului avea și el dreptul la moștenire.
Nota bene: locuința din Independenței, cu adevărat premium, era de două ori mai scumpă, în piața reală, decât cea din Canta, care era de confort redus.

De 4 ani, REPORTER DE IAȘI demonstrează matematic că averea lui Mihai Chirica este imposibil de justificat și e presărată cu tranzacții fictive și spălări de bani. Este cea mai mare spaimă a lui, dar de 4 ani nicio instituție nu-l ia la întrebări. Nu ajungeam la 5 dosare de abuz în serviciu dacă i se puneau întrebările corecte, într-o cameră de audiere, încă de-acum 4 ani.

Pe de altă parte, echipa REPORTER DE IAȘI titra în 2015: „Trecutul de jaf și șpagă al lui Alexe are și un viitor". Era un editorial premonitoriu, după dezvăluirile foarte precise despre sumele fraudate în Afacerea Vipera. S-au furat 300.000 de euro pe un proiect european ficțional, justificat cu hârtii acoperitoare. 80.000 de euro i-a cheltuit Facultatea de Biologie, nu ne mai legăm de ei. Dar 300.000 de euro s-au dus pe pixuri, mape, afișe și acțiuni fictive. Familia Alexe a făcut achizițiile de sute de mii de lei pe firma unei angajate din biroul lor, care și-a deschis pe loc un SRL. Prețurile erau de patru ori peste cele ale pieței.

Asemenea practici sunt incompatibile cu o carieră în politică. Nu la noi, la alții. Vipera a fost o pornire foarte bună în viață pentru Costel Alexe. Neoficial, am înțeles că procurorii i-au dat descărcarea de gestiune în această afacere printr-o clasare.

Am prevăzut atunci că lucrurile vor degenera și Costel Alexe va prinde curaj. Același fenomen s-a produs și la Mihai Chirica. Colegii de partid, sistemul transpartinic, presa obedientă, instituțiile capturate, toți i-au încurajat să continue.

Familia Alexe a luat patru parcele pe malul lacului de la Primăria Aroneanu. Ulterior, prin acte false, au luat și a cincea parcelă pentru mama. Aici deja e grobianism. Mihai Chirica a sărit dintr-o vilă în alta, de sute de mii de euro fiecare, ca și cum am merge noi la piață și ne-am întoarce cu o sacoșă de cartofi. Efortul a fost același.
Costel Alexe a luat domeniul de la Sculeni de la un SA (privatizat politic) cu prețul unei garsoniere: 40.000 de euro. Sutele de mii de euro băgate în cele 3,8 ha sunt din surse neidentificate. Spălare de bani.

Justificările sunt neserioase. Cum vor Alexe și Chirica să mai continue până în 2024 cu atâtea dosare penale pe cap? E ca și cum ai primi 7 cartonașe galbene și niciodată pe cel roșu. Nu merge așa. Ei vor în felul următor: vom continua să mințim până în 2024, vom cumpăra bunavoința colegilor de partid prin sinecurile ce ne sunt la îndemână, le vom da tainul, dacă e necesar, de 2-3 ori pe an, presa va fi ignorata, iar în cea favorabilă ne vom supraexpune până la saturație și toată lumea se va plictisi de subiect și ne va tolera, fie și din lehamite.

Alexe pretinde să îi conducă pe alții după ce a luat 22 t de tablă pe firma soției, de care acesta s-a folosit ca de un pion, o interfață. A divorțat formal ca să scape de urmărirea penală, iar după aceste fapte infame (folosirea soției care chiar ar putea răspunde penal, divorțul convențional) el vrea în continuare să ceară voturi, să dea lecții, să țină nu știu ce prelegeri despre marile „succesuri" din viitor.
La fel Chirica, omul și-a băgat la înaintare mama, copilul, fratele și unchiul în tranzacții imobiliare pe sume inventate (7.000 de euro teren în Copou, 40.000 de euro vilă 230 mp în Galata). Amândoi se cred infailibili și singura capacitate intelectuală din Univers. Fără ei, noi am fi pierduți, deși nu fac nimic-nimic valoros.

Nu vor renunța niciunul. Următorul rechizitoriu îl va zdruncina puternic pe Mihai Chirica, vă dau în scris asta. Vom afla lucruri extrem de compromițătoare, dar nicio altă măsură nu va mai putea fi luată împotriva lui. Decât dacă se extind încadrările cu noi fapte penale.

Statul în ansamblu le este complice. Metastaza e totală în sistemul public. Mii de funcționari fură, își angajează soții, fiicele, tot MAI-ul e infiltrat de cadre compromise, cu averi nejustificate. Ramificațiile ajung în toate instituțiile. Toți depind unii de alții și sunt toleranți la furt și abuzuri. Serviciile culeg din contractele cu spitalele și din marile achiziții la Primării, Garda de Mediu e politizată, Romsilva e o mafie osificată, ANAF e Spălătoria Nufărul, relațiile dintre toți aceștia se creează prin angajări pe pile și prin șpăgi.

Pentru statul în ansamblu, Chirica și Alexe nu sunt inamici. Sunt oameni ca ei, cu aceleași trăsături și același istoric. Mereu vor fi înțeleși, vor găsi persoane de sprijin în sistem. Vor avea de ce să se agațe și vor rezista, iar averile, marea lor durere, vor fi conservate.

O mică parte din România e neconectată la sistem. Dar din aceasta, cei mai mulți sunt pasivi și indiferenți la tumultul vieții publice din afara zonei lor de confort. Noi trăim de fapt în stomacul unui monstru și nu realizăm. Îl împungem cu săbiile și abia simte. Nu știm unde ne aflăm, ne înșelăm asupra importanței noastre și identificăm greșit răul. Chirica și Alexe sunt regurgitabili. Monstrul îi va scuipa și își va relua adâncul somn de moarte.

Article image
Liderul PNL Iași, Costel Alexe, a aplicat el însuși „metoda detașării” pentru a-și impune un favorit la cârma unei instituții publice, fără concurs. Numit pe 11 noiembrie 2020 consilier la cabinetul lui Alexe de la Consiliul Județean, Vlad Corneliu Baba a stat doar o zi în post, pe 12 noiembrie fiind detașat director la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”, instituție subordonată Consiliului Județean condus de Alexe. Es...
Autor Iulian Mofteescu Slideshow HOMEPAGE 12 Februarie 2021

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31