fbpx
 
Păruială între colege  la Apollonia de la un examen picat

Păruială între colege la Apollonia de la un examen picat


Sancţiuni la Universitatea ”Apollonia” din Iaşi după o dispută între două angajate. Acestora li s-a redus salariul cu 10% pe o perioadă de trei luni după ce „şicanele” schimbate prin e-mail au ajuns la colegii din toată instituţia. Una dintre sancţiuni a fost contestată în instanţă.

 

Disputa dintre Anca Raluca Purcaru, lector universitar la Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării, şi Doina Platon, specialist în programe europene, şef Departament Programe, ambele de la Universitatea „Apollonia” din Iaşi, ar fi pornit de la examenul pe care trebuia să-l susţină fiica celei din urmă.

Aceasta trebuia să fie examinată la disciplina predată de Purcaru, în afara sesiunii. Pe marginea acestui subiect, între mama tinerei şi cadrul didactic ar fi avut loc un schimb de mail-uri, pe care lectorul universitar le-ar fi făcut cunoscute, ulterior, unor colegi. Atât Raluca Purcaru, cât şi Doina Platon s-au plâns conducerii universităţii. O comisie de Disciplină a hotărât ca ambele angajate să fie sancţionate cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni.

 

Cere anularea sancţiunii

Lectorul universitar Raluca Purcaru a cerut însă în instanţă anularea sancţiunii aplicate în luna decembrie a anului trecut pentru nerespectarea regulilor de confidenţialitate, precum şi restituirea sumelor reţinute din salariu sau înlocuirea sancţiunii cu avertisment.

Cadrul universitar susţine, în plângerea adresată instanţei, că şi-a desfăşurat activitatea exemplar, neavând nicio neînţelegere cu colegii de serviciu sau o altă persoană. Însă, la începutul lunii octombrie, ar fi fost supusă „unei agresiuni psihice şi verbale” din partea Doinei Platon. „Mi-a adresat o serie de reproşuri neadevărate, acuzându-mă că am refuzat să-i examinez fiica, deşi studenţii care au susţinut examenul de Psihologia comunicării şi asistenţă colegială pot confirma absenţa ei la data şi ora stabilită pentru examinare, că stau la «bârfă» şi «urlu» la colegi în timpul serviciului, doar pentru că am schimbat câteva vorbe personale, din politeţe, cu asistenta după examen, deci în timpul liber, că îi persecut fiica (pentru că am refuzat să o examinez în afara sesiunii fără cerere, conform regulamentului privind examinarea şi notarea studenţilor)”, a precizat Raluca Purcaru în plângerea adresată Tribunalului Iaşi.

 

Nu mi se poate reproşa nimic”

Aceasta mai susţine că discuţiile purtate cu Doina Platon nu erau confidenţiale şi le-a adus la cunoştinţă altor colegi raportat la modul cum au degenerat lucrurile, iar ei nu i se poate reproşa nimic, din moment ce a vrut să se conformeze regulamentului instituţiei.

Subsemnata am fost sancţionată disciplinar pentru că am refuzat să examinez o studentă în afara sesiunii, fără aprobare din partea conducerii universităţii. În plus, a trebuit să suport jignirile şi ameninţările mamei studentei, care e colegă cu mine, cu toate că eu, deşi am avut un comportament corect, am fost sancţionată disciplinar”, a concluzionat Purcaru în acţiunea depusă la Tribunal împotriva Universităţii „Apollonia”.

 

A mai stat o oră povestind despre divorţul dumneai”

Contactată de REPORTER DE IAŞI, Doina Platon a susţinut că, în sesiunea ordinară, a adus-o personal pe fiica ei la examenul pe care îl avea la disciplina predată de Raluca Purcaru, după ce a susţinut un alt examen la Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde studiază în paralel. „Doamna Purcaru a refuzat examinarea întâi spunând că fiica mea a întârziat 10 minute şi nu are timp să stea pentru că a terminat examenul. (..) Examenul abia începuse si noul motiv de refuz a fost ca fata nu e pregatită, aşa ştia doamna Purcaru. După aceea a mai stat o oră povestind despre divorţul dumneai colegei asistente”, a precizat Doina Platon, care susţine că atunci nu a mai comentat sau insistat.

 

Tertipuri pentru a şicana studenta”

Însă, în toamna anului trecut, de la secretariatul Facultăţii i s-ar fi explicat să ia legătura cu cadrul didactic pentru a stabili condiţiile de examen. Deşi, iniţial, ar fi decis să susţină proba într-o zi de miercuri, lectorul Purcaru ar fi modificat data, cu o zi mai devreme, şi ar fi solicitat o cerere de reexaminare semnată de rector. „Nu puteam găsi rectorul luni, iar vineri era deja târziu aşa ca am întrebat-o pe doamna Purcaru de ce nu mi-a spus aceste lucruri în timp util, joi, când am vorbit, mai ales că nu se semnează de rector cererile de examinare nicăieri, ci de decan. Doamna Purcaru a spus ca să citesc legea, că am obligaţia să o ştiu. I-am spus doamnei Purcaru ca mi se pare rea-voinţă şi că şicanează studenta cu diverse tertipuri”, a mai subliniat Platon.

 

Doina Platon spune că a intervenit în calitate de mamă

 

Nu am intervenit pentru notă”

Ulterior, lectorul ar fi comunicat săli diferite pentru examen. În cele din urmă, studenta a fost examinată şi a luat nota 7. „Nu am intervenit pentru notă sau favoruri, ci, pur şi simplu ca părinte, am dorit examinarea în mod legal şi cu acordul cadrului didactic”, a adăugat Doina Platon, arătând că lectorul ar mai fi avut o divergenţă cu o altă colegă.

Reprezentanţii Universităţii „Apollonia” nu şi-au exprimat un punct de vedere până la închiderea ediţiei. Avocatul Ralucăi Purcaru nu a dorit să facă alte declaraţii pe acest subiect, iar aceasta nu a putut fi contactată.


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31