fbpx
 
Șoferul unui camion care cobora dealul Buciumului, la intrarea în municipiul Iași, a rămas fără frâne și a pierdut controlul volanului. Încercând să redreseze vehiculul, încărcătura a căzut pe marginea drumului lovind doi stâlpi iar capul tractor și remorca a dărâmat două garduri, oprindu-se în zidul unei case. Din nefericire, o fetiță de 5 ani a fost ucisă, ea aflându-se în curtea casei, infomrează „Ziarul de Iași”.

Tupeul este maxim, pe măsura loviturii financiare. Popescu e unul din preferații cuplului Chirica-Harabagiu de la conducerea Primăriei. În PUZ și autorizație scrie parcări la subsolul blocurilor din Scala Residence, zona Bucium. Păcăleală: se vor construi apartamente la subsol, REPORTER DE IAȘI negociind chiar cu agenta de vânzări pentru o locuință. La 34 apartamente, cu 400 euro profit pe metru pătrat, lovitura lui Ștefan Popescu este de circa 1,2 milioane de euro. La banii aceștia te iartă până și șefii Primăriei. Amenda e simbolică. Haosul continuă în zona Bucium: una e ce spune Mihai Chirica despre poluare, ordine, locuri de parcare și alta este realitatea de sub nasul său. Ștefan Popescu e recidivist, dar continuă să primească autorizații de la primar. În urmă rămâne un cartier sufocat într-un oraș distrus pentru 100 de ani.

Infractorul supranumit „Passaris de România”, după faima unui interlop grec, a fost arestat la Iași după ce ar fi dat mai multe spargeri într-un cartier select din oraș.

Duminică dimineață, un muncitor de pe un șantier de pe Șoseaua Bucium a anunțat autorităţile că un coleg de muncă, Marcel B., a fost înjunghiat în zona capului.

Stați 40 de minute blocați la Bucium pentru că Mihai Chirica a cheltuit cu investițiile de patru ori mai puțin decât Oradea. Iașul are 61 euro/locuitor investiții publice în 2018, iar Oradea are 238 euro/locuitor. Chirica a terminat 2018 cu excedent la investiții de 100 milioane de lei, dar a avut deficit la salarii și consum. Iașul cheltuie 19% din buget cu salariile, iar Oradea doar 11%. Acum, Chirica a făcut altă prostie: 600.000 de lei costă proiectarea la reabilitarea Șoselei Bucium, deși aceasta trebuia doar frezată și pus covor asfaltic nou. La Bucium e nevoie de două pasaje subterane și unul suprateran, iar autorizațiile la blocuri trebuiau înghețate pe 10 ani. Anul trecut, Oradea a cheltuit 225 milioane lei cu investițiile, la 200.000 de locuitori, iar Iașul doar 109 milioane de lei, la 400.000 de locuitori.

Mihai Chirica tremură când aude de Bucium, spun surse oficiale din Primărie. Blocajul infernal produs de la începerea școlii l-a înspăimântat pe primar, care nu se aștepta la un asemenea colaps. Toată Primăria discută, timorată, doar despre dezastrul de la Bucium, unde coloana se întinde pe 3 km dimineața, iar timpii de așteptare ajung până la 40 de minute. Nimeni nu găsește nicio soluție, pentru că, față de alte suburbii, la Bucium chiar nu există nicio rută alternativă. Șoseaua e singura arteră prin care trebuie să circule zilnic zeci de mii de ieșeni.

În vederea efectuării de către Delgaz Grid a unor lucrări de reparații la rețelele de energie electrică, care vor afecta și alimentarea cu energie electrică a Stației de pompare a apei Bucium, joi 6 iunie 2019, în intervalul orar estimat 08.00 – 19.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din zona Bucium și din localitățile Vișan, Todirel, Pietrărie, Cercu și Bârnova.

Sentinţă în cazul blocului din Bucium la care dejecţiile ajungeau sub nasul locatarilor. Locatarii care au cumpărat apartamente de la Steak House CSB Bucium au dat în judecată firma după ce au observat că materiile din staţia de epurare, subdimensionată şi înfundată, ajungeau pe sol. Garda de Mediu a confirmat că staţia de epurare nu este executată corespunzător. Acum, firma care a vândut apartamentele trebuie s-o înlocuiască. Dacă refuză, locatarii o pot schimba pe cheltuiala lor şi firma va fi obligată să le deconteze banii.

Un nou episod din epopeea blocurilor construite oricum, oriunde şi cu deficienţe grave s-a petrecut la Iaşi. Judecătorii au decis că firma care deţine şi Casa Boierească, dar a intrat şi pe piaţa imobiliară, a greşit în cazul unei staţii de epurare de la un bloc pe care l-a construit şi vândut la Bucium. Din cauza erorii de execuţie, locatarii apartamentelor s-au trezit cu dejecţiile sub nas, pe pământul de lângă bloc.

Pagina 4 din 8

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31