fbpx
 
Prefectul s-a conformat unei campanii murdare a ziarului de șantaj: două controale în 10 zile la același spital privat

Prefectul s-a conformat unei campanii murdare a ziarului de șantaj: două controale în 10 zile la același spital privat


Prefectul de Iaşi, Bogdan Cojocaru, a cerut mai multor instituţii subordonate să verifice de două ori în 10 zile un spital privat (Red Hospital) al cărui patron nu a înţeles să plătească „publicitate” către ziarul de şantaj. Bogdan Cojocaru nu a avut nici o problemă în a indica Direcţiei Sanitar Veterinare, Protecţiei Consumatorului, Direcţiei de Sănătate Publică, Poliţiei şi altor instituţii că verificările sunt la „solicitarea BZI”, scrie TeleM.ro.

Sursa menționată precizează că prefectul a trimis de două ori în control mai multe instituţii deşi la adresa spitalului nu existau reclamaţii ale unor victime. Potrivit OG 27 din 2002, reclamaţiile la adresa unui spital pot fi depuse de pacienţi sau aparţinători, nu de către terţi, cum s-a întâmplat în acest caz.

Trimiterea organelor de control la un spital privat, de 2 ori în 10 zile, poate fi considerat un abuz al prefectului PSD.

TeleM precizează că ziarul de şantaj a avut anterior mai multe articole în care prefectul Cojocaru era tăvălit ca la uşa cortului. Dar de când s-a apucat de pisat cu verificări firmele „iresponsabile” care nu înţeleg să cumpere publicitate de la acelaşi ziar de şantaj, prefectul a scăpat, minune mare, de atacurile mizerabile la adresa sa. 

„Faptul că acum e „omorât” un actor economic privat, din impozitele căruia se pot plăti salariile tuturor prefecţilor din ţară, nu l-a mişcat deloc pe Bogdan Cojocaru, adeptul total al sloganului PSD-ist „decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa”, mai arată sursa citată


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31