fbpx
 
Hamas anunță moartea altor doi ostatici israelieni, într-o nouă înregistrare video

Hamas anunță moartea altor doi ostatici israelieni, într-o nouă înregistrare video


Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat luni o nouă înregistrare video, anunţând moartea a doi ostatici israelieni, doi bărbaţi, care au fost răpiţi în atacul comis la 7 octombrie în sudul Israelului şi care erau deţinuţi de atunci în Fâşia Gaza, potrivit AFP şi Reuters.

În această înregistrare video, Hamas ar arăta trupurile ostaticilor israelieni Yossi Sharabi şi Itai Svirsky, conform Reuters.
În aceeaşi înregistrare apare o tânără femeie, Noa Argamani, de asemenea ostatică israeliană, care spune - vizibil sub presiune- că cei doi israelieni au fost ucişi de „propriile noastre lovituri ale IDF", referindu-se la Forţele de apărare israeliene.
Într-un comunicat, aripa armată a grupării Hamas susţine că respectivii ostatici „au fost ucişi în bombardamentele sioniste asupra Gazei".
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la o „încetare umanitară a focului imediată" în Fâşia Gaza, după peste 100 de zile de război între Israel şi Hamas, potrivit AFP.
„Continuăm să solicităm un acces umanitar rapid, sigur, neîngrădit, extins şi neîntrerupt în şi prin Gaza", a declarat Antonio Guterres într-un discurs în faţa presei, adăugând că "nimic nu poate justifica pedeapsa colectivă aplicată poporului palestinian".
Războiul a fost declanşat de un atac fără precedent al Hamas la 7 octombrie, care s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili ucişi în aceeaşi zi, potrivit unui bilanţ actualizat de AFP pe baza cifrelor oficiale israeliene.
Aproximativ 250 de persoane au fost luate ostatice la 7 octombrie, iar 132 sunt deţinute în continuare în Fâşia Gaza, dintre care cel puţin 25 ar fi fost ucise, potrivit autorităţilor israeliene. Aproximativ 100 de ostatici au fost eliberaţi în timpul unui acord de încetare a focului la sfârşitul lunii noiembrie.
Cei 2,4 milioane de locuitori ai enclavei suprapopulate şi asediate, dintre care 1,9 milioane au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, potrivit ONU, duc lipsă produse de primă necesitate. Frigul care a lovit regiunea le face şi mai dificilă supravieţuirea zilnică.
„Spectrul foametei planează asupra locuitorilor din Gaza", a avertizat luni secretarul general al ONU.
O încetare imediată a focului umanitară este necesară „pentru a asigura furnizarea de ajutor suficient celor care au nevoie de el", dar şi „pentru a facilita eliberarea ostaticilor", a subliniat Guterres.

 

Sursa: Agerpres

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31