fbpx
 
Infractor român despăgubit pentru „condițiile inumane și degradante” de care a avut parte într-o închisoare din Portugalia

Infractor român despăgubit pentru „condițiile inumane și degradante” de care a avut parte într-o închisoare din Portugalia


Un român care a fost condamnat în Portugalia la aproape zece ani de închisoare pentru furt a fost despăgubit. Bărbatul s-a plâns la CEDO despre condiţiile de detenţie din închisoare Oporto, despre care spune că au fost „inumane şi degradante". Instanţa i-a dat câştig de cauză omului şi au decis ca acesta să fie despăgubit de autorităţile din Portugalia.

Inculpatul care are 39 de ani a stat în închisoarea din Oporto 6 ani şi jumătate, în perioada 19 octombrie 2012 – 6 martie 2019. Acesta a fost eliberat apoi pentru bună purtare.

„Bărbatul s-a plâns că în această perioadă a fost ținut în celule supraaglomerate, cu spațiu personal limitat; că celulele erau insalubre, prea reci iarna și prea călduroase vara și că toaletele nu erau compartimentate. De asemenea, s-a plâns de asistență stomatologică tardivă și inadecvată și de faptul că apelurile telefonice către familia sa erau limitate la cinci minute pe zi”, se arată în comunicatul CEDO.

Nu este singurul caz în ceea ce priveşte această situaţie. Alţi români care au fost reţinuţi în penitenciarul Oporto au denunţat la CEDO aceleaşi probleme şi au avut câştig de cauză. Ultimul caz, tot un român, a primit o despăgubire în valoare de 15.000 de euro.

„Curtea a considerat că reclamantul a fost supus unor dificultăți de o intensitate care depășea nivelul inevitabil al suferințelor inerente detenției, constituind astfel un tratament degradant cu încălcarea articolului 3 din Convenție. De asemenea, a constatat că lipsa încălzirii a fost un factor agravant, având în vedere disconfortul, sau chiar stresul, pe care reclamantul trebuie să-l fi resimțit pe tot parcursul detenției sale în închisoare”, se mai arată în comunicat.

 

Sursa: România TV


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31