fbpx
 
Subprefectul de Sălaj, mort după ce un acoperiș de foișor s-a prăbușit peste el la un eveniment oficial

Subprefectul de Sălaj, mort după ce un acoperiș de foișor s-a prăbușit peste el la un eveniment oficial


Subprefectul judeţului Sălaj, Virgil Ţurcaş, a fost rănit grav, marţi după-amiaza, în urma prăbuşirii acoperişului unui foişor smuls de o rafală de vânt, în localitatea Hurez, el decedând la scurt timp de la producerea incidentului, în ciuda intervenţiei cadrelor medicale.

„În jurul prânzului, dispeceratul ISU-Ambulanţa a primit un apel prin numărul de urgenţă 112 care anunţa faptul că acoperişul unui foişor din localitatea Hurez, în care se aflau mai multe persoane care participau la un eveniment, s-a prăbuşit în urma unei rafale de vânt. Au fost trimise imediat mai multe echipaje - o autospecială de stingere, una de descarcerare, două echipaje SMURD, un echipaj al Ambulanţei. În urma incidentului patru persoane au fost rănite, dintre care una a fost rănită grav şi a fost găsită inconştientă", precizează, marţi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, într-o informare de presă.

În ciuda eforturilor cadrelor medicale prezente la faţa locului, care au încercat stabilizarea sa mai multe zeci de minute, acesta a fost declarat decedat, transmite Agerpres.

Potrivit datelor făcute publice de Instituţia Prefectului Sălaj, subprefectul Virgil Ţurcaş participa, în calitate de invitat, alături de alte oficialităţi judeţene şi primari, la o întâlnire a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Sălaj Ecodes, privind problema gestionării deşeurilor în judeţ.

Poliţiştii din Sălaj au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în cazul subprefectului Virgil Ţurcaş.

„Poliţiştii continuă cercetările pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, sub supravegherea unităţii de parchet competente, în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul", se arată marţi, într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

În acest incident, petrecut marţi, în localitatea Hurez, au mai fost răniţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 55 şi 57 de ani, doi din municipiul Zalău şi unul din comuna Cizer, aceştia suferind însă leziuni uşoare.

 

Sursa: Agerpres


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31