fbpx
 

Municipalitatea bate în cuie programul FIE 2017 cu câteva zile înainte de începerea festivalului. Ședință extraordinară de Consiliu Local


Consilierii locali se vor întruni vineri, începând cu ora 10:00, într-o nouă ședință extraordinară. Pe ordinea de zi vor figura doar două proiecte de hotărâre: primul privind modificarea hotărârii prin care municipalitatea a transmis terenul de 12 hectare necesar construcției Spitalului Regional de Urgență către Ministerul Sănătății, iar al doilea privind aprobarea manifestărilor cultural-artistice incluse în sezonul estival 2017.

 

Primul proiect vizează modificarea articolului 3 aliniatul (2) al Hotărârii Consiliului Local nr. 373/25.11.2016, noul text al paragrafului stabilind că în cazul nefinalizării lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență de către statul român în termen de 10 ani, părțile vor fi repuse în situatia anterioară actului de transmitere, fără îndeplinirea vreunei formalități. Celelalte prevederi ale hotărârii menționate rămân neschimbate și se aplică în consecință.

 

Cel de-al doilea proiect se referă la manifestările cultural-artistice incluse în sezonul estival 2017 precum: cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), FESTUDIS, Rock’n’Iași Open Air, Festivalul România Autentică, Târgul de Carte LIBREX. Manifestarile, care vor avea loc în perioada mai – iunie, vor cuprinde programe diverse din sfera educaţiei, a culturii, evenimente artistice, ştiinţifice şi din domeniul sportului pentru toţi. În organizarea, susţinerea şi promovarea acţiunilor cuprinse în manifestările organizate vor fi implicate atât direcţiile, societăţile şi serviciile municipalităţii, dar şi parteneri din mediul academic, educaţional, cultural şi al societăţii civile. Ca şi în anii anteriori, calendarul evenimentelor propune şi o serie de activităţi de promovare a sportului în rândul tuturor categoriilor de vârstă, arată Curierul de Iași.

 

FIE este rezultatul unui parteneriat larg al oraşului cu actorii comunităţii locale. Alături de Primăria Iaşi vin să pună în operă evenimentele din program universităţile ieşene, organizațiile neguvernamentale locale sau naţionale, instituţiile de cultură, centrele culturale din străinătate (francez şi german), industriile creative, presa locală. De asemenea, sunt implicate societăţi comerciale şi persoane fizice care doresc să contribuie la sporirea diversităţii festivalului şi la creşterea impactului acestuia în rândul publicului. Municipalitatea nu se implică doar prin asigurarea resursei logistice şi financiare, ci participă şi cu proiecte cultural-artistice proprii, prin intermediul instituţiilor de cultură aflate sub tutela ei (o instituţie de spectacole de tip Ateneu, o casă de cultură, o editură şi, începând cu anul 2017, cu un muzeu municipal, proiect realizat cu fonduri europene).


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31