fbpx
 
Biatrice Duca, folclorista cu salariu de 10.000 de lei brut, nu e singura artistă angajată la Primărie

Cumătra primarului lucrează la Cooperare Economică și are cântări pe la nunți în toată țara. De aceea nici nu prea stă la serviciu

Soțul ei e șeful de la Parcări, Marian Nistor, băiat tânăr, om de bază în echipa de fotbal a primarului

A treia cântăreață e și consilier peisagist și abordează mai mult genul clasic, postând videoclipuri pe You Tube

Mihaela Tulică, pusă șefă la Control Urbanism de cumătrul ei, primarul Mihai Chirica, a semnat edificări și recepții la blocuri fără autorizație, în stil haiducesc

A fost trimisă în judecată de DNA în Dosarul Plugaru, după 4 ani de la dezvăluirile din REPORTER DE IAȘI

Tupeu maxim: cere în instanță reîncadrarea pe același post, spunând că este discriminată

Cum motivează cererea de a fi reangajată: nu va mai semna edificări falsificate, luându-i-se atribuțiile

În martie anul acesta, REPORTER a mai dat două exemple scandaloase: blocuri din Moara de Vânt, fără PUZ, fără autorizație, intabulate fraudulos prin semnatura Mihaelei Tulică. Profiturile dezvoltatorilor au fost de sute de mii de euro

DNA încă nu i-a făcut dosar penal și pentru aceste blocuri, trase la indigo după cazul Afacerii Vixen

Procurorii DNA au deschis al doilea dosar după descinderile de la Primăria Iași și Poliția Locală. Mai mulți șefi din administrația ieșeană au fost puși sub acuzare în cazul edificărilor false. În capul listei se află Mihaela Tulică, cumătra primarului Mihai Chirica și șefa Serviciului Control Urbanism din cadrul Poliției Locale.

Mihaela Tulică a dat concurs intern, fără concurență, o invenție administrativă pentru piloși. În Iași sunt mii de specialiști în Construcții, dar niciunul n-a fost primit să concureze

Au pus-o șefă la Control Urbanism, deși avea „studii” de Drept la Spiru Haret

REPORTER a verificat: șase mari orașe din România au organizat concurs pentru șef Control Urbanism și toate au cerut studii doar în Construcții, Instalații, Arhitectură sau Administrație. Iașul e un caz unic

Cumătra lui Mihai Chirica mai făcuse și Textile în Lotul de 36 de polițiști locali care își scoseseră diplomă de studii superioare ca să ia salariu mai mare

Tulică a făcut dezastru la Urbanism: a semnat în fals edificările la Gheorghe Cheșcu și la blocurile cuplului Condurache-Plugaru din Moara de Vânt. Niciunul nu avea autorizație, mizele fiind de milioane de euro

Mihaela Tulică este și în prezent șefă la Control Urbanism, deși Mihai Chirica spune că a făcut curățenie

* Mihaela Tulică, vara și cumătra lui Mihai Chirica, s-a întors ca șefă la Control Urbanism, în cadrul Poliției Locale
* A stat 3 ani în concediu de creștere a copilului
* În 2018, plecase după scandaluri-monstru legate de recepțiile falsificate la blocurile Ancăi Condurache și Doru Plugaru, cumnații lui Gheorghe Cheșcu
* DNA a deschis acum, în ianuarie, dosarul 4/P/2022 privind blocurile lui Plugaru de la Moara de Vânt, cu o întârziere de 4 ani
* REPORTER DE IAȘI a scris în 2017-2018 despre recepțiile modificate din pix de Mihaela Tulică. Nu s-a întâmplat nimic, femeia și-a păstrat postul. E ca și cum autorul s-ar întoarce la locul crimei
* La blocul-fantomă din Vasile Lupu 95 era concurs în Primărie cine să semneze edificarea: mai întâi cei din Poliția Locală conduși de Tulică, în 2017, apoi viceprimarul Gabriel Harabagiu și în final primarul Mihai Chirica, în 2018
* Neavând acces la conferințele de presă și neprimind răspunsuri la solicitările în scris, REPORTER DE IAȘI îi pune întrebări în mod public lui Mihai Chirica

Dosarul Flux-Cheșcu, cel mai mare tun imobiliar din istoria recentă a Iașului, capătă aspecte grotești. Nu sunt două certificate false de atestare a edificării, ci chiar trei! Unul este semnat de primarul Mihai Chirica (11 octombrie 2018), altul de viceprimarul Gabriel Harabagiu (10 octombrie 2018) și un al treilea de lucrători ai Poliției Locale (7 iulie 2017).

* Dezvoltatorul basarabean a primit edificările la blocurile de pe Splai Bahlui-Metalurgie deși nu a respectat autorizațiile
* La inspecția Primăriei la al treilea bloc a adus un sistem multi-parking, iar a doua zi l-a scos
* Se obliga la 642 de locuri și a făcut 300. Atestatul de edificare a stat 6 luni pe biroul lui Mihai Chirica. REPORTER DE IAȘI va explica zilele următoare afacerea
* La unul din blocuri, în autorizație scria 257 locuri de parcare și a făcut doar 96
* Complexul trebuia să aibă, conform autorizației, 3.273 mp de spații verzi. Astăzi n-are niciun metru pătrat
* „Vor fi o mie și ceva de metri, o să văd”, afirmă azi dezvoltatorul Alexandru Palii
* Miza a fost uriașă: 523 apartamente, 12 milioane de euro profit net la un total construit de 36 milioane de euro

Falsuri grosolane, minciuni atestate cu ștampilă, ilegalități în cascadă. Proiectul imobiliar River’s Towers, al basarabeanului Alexandru Palii, înseamnă o afacere de 36 milioane de euro, cu un profit curat calculat minimal la 12 milioane de euro.

Pagina 1 din 2

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31