fbpx
 
O nouă investigație realizată de jurnaliști ruși independenți a prezentat primele fotografii aeriene cu un alt conac de lux al președintelui Vladimir Putin, unul care se întinde pe un teren de două ori cât statul Monaco din sudul Franței, relatează Meduza.

Un păianjen care traversa strada a provocat un accident rutier pe o şosea din Parcul Național Death Valley, din California. Un tânăr motociclist a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Oamenii de știință sunt entuziasmați după ce un misterios „bazin de lapte" a fost descoperită în adâncurile unei peșteri aflată la aproximativ 700 de metri sub pământ, scrie The Mirror.

Un tribunal regional din Columbia a impus arest la domiciliu timp de cinci zile pentru preşedintele ţării, Ivan Duque, pentru nerespectarea de către acesta a unui ordin judecătoresc pentru protejarea Parcului Naţional Natural Los Nevados, situat în regiunea Eje Cafetero (regiunea cafelei, cunoscută şi sub numele de Triunghiul Cafelei - n.r.), declarată „entitate juridică" în 2020, transmite duminică EFE, conform Agerpres.

Senatorul ieșean Maricel Popa a avut o intervenție în Parlamentul României cu privire la stoparea defrișărilor necontrolate din zona protejată - pădurea Dobrovăț-Bârnova. Președintele PSD Iași susține demersul civic promovat de grupul de inițiativă „Codrii Iașilor”. Scopul final al acestui parteneriat este promovarea unui proiect legislativ prin care să fie înființat Parcul Natural „Codrii Iașilor”.

O acvilă a fost pe punctul de a ataca o dronă. Aparatul era manevrat de un reprezentat al Regiei Naţionale a Pădurilor.

Trei turişti americani rătăciţi pe teritoriul Parcului Naţional din Munţii Rodnei au fost găsiţi de salvamontişti şi transportaţi la spitalul din oraşul Borşa, a precizat, luni, primarul Sorin Timiş.

Un vas chinez interceptat în arhipelagul ecuadorian Galapagos transporta o încărcătură ilegală de peste 6.000 de rechini, printre care specii pe cale de dispariție, a anunțat organizația Parcului Național duminică, în a treia zi a procesului intentat echipajului, scrie Agerpres, citand AFP.

 

20 de marinari chinezi de la bordul navei "Fu Yuan Yu Leng 999" au fost puși sub acuzare și plasați în arest provizoriu. Încărcătura transportată în cală includea peste 6.623 de rechini, printre care specii vulnerabile ca rechinul-ciocan, rechinul-vulpe cu ochi mari sau rechinul-vulpe pelagic.

 


Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31