fbpx
 
Sesizarea de plagiat pe teza premierului Nicolae Ciucă a fost admisă de CNATDCU, singura instituție care dă un verdict oficial

Sesizarea de plagiat pe teza premierului Nicolae Ciucă a fost admisă de CNATDCU, singura instituție care dă un verdict oficial


Sesizarea făcută la CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, pentru a analiza teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat de Emilia Șercan într-o anchetă jurnalistică, a fost admisă de forul din subordinea Ministerului Educației, transmite Edupedu.ro.

Potrivit procedurii legale, în următoarele 5 zile Biblioteca Națională va trimite un exemplar al tezei premierului la CNADTCU.

Premierul Nicolae Ciucă a fost acuzat de plagiat în teza de doctorat de către jurnalista Emilia Șercan. Oficialul a reacționat, spunând că a respectat prevederile legale în vigoare la momentul susținerii tezei.

Nicolae Ciucă este doctor în Științe militare cu teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”, pe care a susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp).

 

Citește mai mult pe Edupedu.ro


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31