fbpx
 
Premiul Nobel pentru Literatură din 2023, câștigat de autorul norvegian Jon Fosse

Premiul Nobel pentru Literatură din 2023, câștigat de autorul norvegian Jon Fosse


Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2023 îi este acordat scriitorului norvegian Jon Fosse, „pentru piesele şi proza sa inovatoare care dau glas celor nespuse", a anunţat Comitetul Nobel.

Imensa sa operă scrisă în limba norvegiană Nynorsk şi care acoperă o varietate de genuri cuprinde o multitudine de piese de teatru, romane, colecţii de poezie, eseuri, cărţi pentru copii şi traduceri.

Deşi astăzi este unul dintre cei mai jucaţi dramaturgi din lume, el a devenit din ce în ce mai recunoscut şi pentru proza sa.

Site-urile de pariuri online îl dădeau pe norvegianul Jon Fosse, recent nominalizat la International Booker Prize, cu toate şansele să câştige.

Jon Fosse s-a născut în 1959 la Haugesund, pe coasta de vest a Norvegiei.

Descoperirea europeană a lui Fosse ca dramaturg a venit odată cu producţia din 1999 la Paris a piesei sale Nokon kjem til å komme (1996; Cineva va veni, 2002), realizată de Claude Régy.

Chiar şi în această piesă timpurie, cu temele sale de anticipare înfricoşătoare şi cu gelozia paralizantă, singularitatea lui Fosse este pe deplin evidentă.

Prin reducerea radicală a limbajului şi a acţiunii dramatice, el exprimă cele mai puternice emoţii umane de anxietate şi neputinţă în cei mai simpli termeni cotidieni.

Prin această abilitate de a evoca pierderea orientării omului şi modul în care aceasta, în mod paradoxal, poate oferi acces la o experienţă mai profundă, apropiată de divinitate, Fosse a ajuns să fie considerat un inovator major în teatrul contemporan, arată biografia publicată pe site-ul nobelprize.org.

Câştigarea premiului Nobel pentru literatură este deopotrivă un fapt copleşitor şi înfricoşător, a declarat pentru Reuters dramaturgul şi romancierul norvegian Jon Fosse după anunţul de joi al Comitetului Nobel.

„Sunt copleşit şi oarecum speriat. Văd acest premiu ca pe un premiu acordat literaturii care îşi propune în primul rând să fie literatură, fără alte consideraţii", a declarat Fosse, care este scriitor, dramaturg şi poet.

Fosse, în vârstă de 64 de ani, care scrie în cea mai puţin folosită dintre cele două versiuni oficiale ale limbii norvegiene, a declarat că a priveşte premiul ca pe o recunoaştere a acestei limbi şi a mişcării care o promovează şi că, în cele din urmă, datorează premiul limbii însăşi.

Cunoscută sub numele de "noua norvegiană" şi folosită doar de aproximativ 10% din populaţia ţării, versiunea lingvistică utilizată de Fosse a fost dezvoltată în secolul al XIX-lea, având la bază dialectele rurale, ceea ce o face o alternativă la utilizarea dominantă a limbii daneze, care a urmat unei uniuni de 400 de ani cu Danemarca.

Pe lângă cele peste 25 de piese de teatru, prolificul scriitor a publicat, de asemenea, romane, eseuri, colecţii de poezii şi o serie de cărţi pentru copii timp de patru decenii.

Potrivit editorului său, opera lui Fosse a fost tradusă în peste 40 de limbi (inclusiv în română, la începutul anului trecut - n.r.) şi au existat peste 1.000 de producţii diferite ale pieselor sale.

 

Sursa: News.ro

 


Citeste si...
Nota
(0 voturi)
Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Donație lunara
Donează lunar pentru susținerea proiectului ReporterIS
Suma: 

Arhiva ReporterIS

« Mai 2024 »
Lu Ma Mie Jo Vi Sa Du
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31